Guvernul a alocat pana in prezent 88 mil. lei (aproximativ 26 mil. euro) pentru organizarea alegerilor europarlamentare care vor avea loc duminica viitoare si aproximativ 60 mil. lei (aproximativ 15 mil. euro) pentru referendumul privind votul uninominal, potrivit secretarului de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Victol Paul Dobre (PNL). "Nu este obligatoriu ca sumele alocate sa fie cheltuite integral", afirma acesta care a aratat ca la referendumul din mai - pentru demiterea lui Traian Basescu - au fost alocate aproximativ 20 mil. euro din care s-au facut economii de 5 mil. euro.
Organizarea alegerilor si a referendumului simultan, pe 25 noiembrie, a pus probleme din start, intrucat ministrul internelor, Cristian David, a aratat ca cele doua evenimente nu pot fi organizate in aceleasi sectii de votare, intrucat este vorba de liste di-ferite, iar comisiile au componente diferite, potrivit propriilor legi de reglementare.
Guvernul a stabilit si intervale orare diferite pentru votarea la cele doua evenimente, este vorba de 07.00 - 21.00 la europarlamentare si de 08.00 - 20.00 la referendum. Orarele de vot urmeaza sa fie regularizate astazi, in sedinta de guvern.
Reprezentantii executivului spun acum ca votarea pentru europarlamentare si pentru referendum poate avea loc si in aceeasi sala, insa comisiile, cabinele si urnele de vot vor fi diferite.
"De regula, sectiile de votare vor fi in incaperi alaturate, atunci cand sunt organizate in scoli, iar daca este vorba de sali mari, cum sunt salile de sport, sectiile pentru referendum si alegeri pot sta impreuna, daca exista o delimitare", mai spune Dobre.
El afirma ca prefecturile au primit deja buletinele de vot, timbrele autocolante si stampilele pentru europarlamentare, in timp ce pentru referendum distributia este in curs de finalizare.
O parte a opozitie