La cei 85 de ani ai săi, colonelul Bujor Iovănel, cetăţean de onoare al Craiovei şi medaliat de zece ori pentru faptele sale, nu mai poate decât să privească, melancolic, către trecutul eroic al acestei ţări. Români viteji, vrednici, cinstiţi, loiali patriei lor, educaţi. Nu neapărat în şcoli înalte, ci, în primul rând, în acea familie simplă, crescută în respect, morală şi frică de Dumnezeu. Aşa erau oamenii, când lumea era alta... Cu greu îşi întoarce colonelul ochii spre România de azi. Valorile de atunci? Nici urmă... Cu părul alb ca hârtia şi de statură mică (dacă ar fi să ne luăm după criteriile actuale), bătrânul colonel surprinde de la prima aruncătură de ochi. Cea dintâi reacţie este să te simţi prost cu centimetrii în plus. Să te simţi oricum mic, mărunt, infim... Îmbrăcat fără cusur în haină civilă, dar verde, cu croială oarecum militară, cu o ţinută fermă, îndelung antrenată în anii de armată, bătrânul este de o distincţie şi o eleganţă aproape ireale pentru vremurile noastre. Iar când vorbeşte, fără undă de tremur (în ciuda anilor), şi cu o corectitudine demnă de manualele de gramatică, nu mai ai nici o şansă: te înclini cu respect şi admiraţie în faţa unuia dintre puţinii reprezentanţi care ne-au rămas dintr-o lume de mult apusă. Colonel în rezervă de Cavalerie, veteran de război şi cetăţean de onoare al Craiovei, domnul Bujor Iovănel a venit la redacţie pentru a anunţa un eveniment la prima vedere fără importanţă: dezvelirea unei plăci comemorative la Robăneşti. A plecat câteva ore mai târziu, lăsând în urmă un interviu, numeroase fotografii, un volum scris chiar de Domnia sa, precum şi nenumărate amintiri fără preţ pentru generaţiile de azi.

Botezul focului „Am fost încorporat în octombrie ’42, la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă, Cavalerie, de la Sibiu“, începe colonelul povestea. „Iar pe 22 martie 1944 am fost repartizat la Regimentul 11 Călăr