Cinematografia românească e reprezentată prin 17 filme care concurează la ambele secţiuni
Festivalul se deschide cu filmul pentru care Brad Pitt a fost premiat la Veneţia
Azi începe festivalul Internaţional de Film DaKINO 2007, ediţia a XVII-a. Competiţia de anul acesta va cuprinde filme din 23 de ţări, grupate în două secţiuni: “scurtmetraje de ficţiune” (animaţie inclusă), pentru care juriul de preselecţie a selectat 69 de filme şi “documentar” cu 23 de filme intrate în competiţie.
Cinematografia românească e reprezentată de 17 filme care concurează la ambele secţiuni, dintre care, amintim, “Acasă” şi “Examen” ale lui Paul Negoescu sau “About time” şi “Afterimage” ale lui Cătălin Leescu. Gazda de anul acesta este Complexul Auditorium din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României.Există două jurii, câte unul pentru fiecare secţiune. Bruno Coppola, nepotul lui Francis Ford Coppola, va fi preşedintele juriului pentru filmele de ficţiune.
El a lucrat ca asistent de regizor pentru David Fincher, iar scurtmetrajul său “Stuff that bear!”, realizat în România, este probabil cel mai vizionat scurtmetraj est-european. Din juriu mai fac parte: Gregory Athanasiou, fondatorul Minus Pictures, o companie independentă de producţie din Atena, Bogdan Dumitrescu, producător, scenarist şi regizor, Kamen Kalev, realizator de scurtmetraje şi videoclipuri muzicale, Jurgen Kittel, directorul de programe al Festivalul Internaţional de scurtmetraje din Hamburg, Dan C. Mihăilescu, jurnalist cultural şi actorul Andi Vasluianu. Regizorul israelian, de origine română, Shimon Dotan este preşedintele juriului la secţiunea Documentar.
Din juriu mai fac parte: realizatorii de documentare Vasile Alecu şi Florin Paraschiv şi Myrocia Watamaniuk, programator de film şi producător de televiziune.
„Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford“