"Generatia 2000" a fost inventata inainte ca majoritatea autorilor ce o compun sa fi debutat. Si, odata nascuta, pupila exegetica se cere cocolosita. Cum altfel decit justificind-o teoretic, acreditind-o cu tendinte pe care ea insasi nu le intentionase? Am mai scris-o, am mai spus-o si mi-o asum: ne slujim de defalcarea pe generatii a poeziei din necesitati strict didactice, dramatizind o situatie care e departe de a fi atit de convulsionata; inventam rupturi vehemente, linsari ale inaintasilor, inventam chiar platforme-program pe care scriitorii nici vorba sa le accepte. Cine consulta o sinteza istorico-literara are impresia ca literatura romana a ultimelor decenii a fost lovita, periodic, de cite o molima mai rea decit ciuma medievala, care a lichidat "promotiile", "generatiile" (ma rog) anterioare si le-a facut loc celor cu buricul abia taiat. Prin urmare, nu cred ca e corect sa vorbim, cu seriozitate, despre "generatia 2000", din citeva motive: mai intii, ca e vorba despre un fenomen extrem de viu, apoi, pentru ca sintem nevoiti sa aducem in discutie autori care nu au apucat sa isi contureze in totalitate profilul. Nu in ultimul rind, exista mai multe deosebiri intre acesti autori tineri decit asemanari; nu am reusit inca sa detectez o poetica de grup, am remarcat, in schimb, destule individualitati, pe care as paria si trezit subit dintr-un somn etilic. Dar, preocupata sa-si inventeze propriul domeniu, critica a confectionat si in acest caz categorii. Sau, mai exact, caprarii. S-a vorbit insistent despre mizerabilismul poeziei tinere. Un fel de defulare in text, care nu mai tine sa creeze efecte lirice, ci speculeaza un dramatism al confesiunii obtinut tocmai prin inregistrarea anodina a unei realitati dure. Poetul e musai o victima, resimte si acuza o criza existentiala, nu isi gaseste locul in societate, denunta lipsa reperelor, de care se fac raspunzatori ai