Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul, cel mai generos angajator: salariile birocratilor s-au triplat in 3 ani

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 noiembrie 2007 ·

Numai in ultimul an, salariile in administratia publica au fost majorate cu 42%, cea mai mare crestere dintre toate domeniile de activitate.

Functionarii din administratia publica au beneficiat de cea mai mare crestere salariala (42% in euro) in primele noua luni ale acestui an. Mai mult, salariile lor au crescut cu 181%, adica aproape s-au triplat, in ultimii trei ani (septembrie 2007 fata de septembrie 2004), arata o analiza a ZF, pe baza datelor de la Institutul National de Statistica.

Birocratii domina topul celor mai mari cresteri salariale din ultimii ani, statul dovedindu-se astfel cel mai generos angajator cu cei peste 200.000 de functionari publici. Acestia au fost pe locul I la capitolul majorari salariale si anul trecut, cand castigul lor mediu a crescut cu 38% in euro. Peste aceasta majorare s-a asezat si cea din primele noua luni ale acestui an, de 42% in euro.

Salariul mediu al functionarilor era de 190 de euro in septembrie 2004, pentru a ajunge la 533 de euro in septembrie 2007 (plus 181%). Spre comparatie, salariul mediu net pe economie a crescut in aceeasi perioada cu 130%, de la 145 la 311 euro. Nu doar salariile functionarilor au crescut exploziv in aceasta perioada, ci si numarul acestora. In ultimii trei ani, numarul birocratilor a sporit cu 45.000, pana la 203.000 in septembrie 2007, adica o crestere de peste 28%.

Dupa majorarile importante ale numarului de birocrati si ale salariilor acestora, Guvernul a propus pentru anul viitor o limitare brusca: numarul maxim al posturilor din administratie va creste cu doar 3%, iar fondul total de salarii va creste cu doar 5%, conform prevederilor din proiectul de buget pe 2008.

Responsabilii de comunicare ai Guvernului nu au putut fi contactati ieri, pentru a explica majorarile salariale din ultimii ani.

Dupa birocrati, specialistii in IT si cercetare sunt p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, aproape sigur că nu va mai fi nominalizat premier

BusinessMagazin acum 38 minute
Blocaj total în urma negocierilor de la Palatul Cotroceni de joi. Sursele Gândul spun că Ilie Bolojan nu ar mai fi desemnat premier de către preşedintele României. În locul său, nu este exclus ca Nicuşor Dan să desemneze un premier tehnocrat.

Gafă de proporții a lui Keir Starmer la G7. Prim-ministrul britanic l-a confundat pe președintele sud-coreean cu interpretul său VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
O scenă surprinzătoare a avut loc în timpul summitului G7 din Canada. Premierul britanic Keir Starmer l-a confundat pe președintele sud-coreean Lee Jae-myung cu interpretul său, scrie Le Figaro. Un moment jenant pentru premierul britanic Keir Starme

Kelemen Hunor, despre negocierile privind funcţiile din Guvern: Altruism în politică nu e. Dar mi-am restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare. Suntem gata să facem pasul înapoi, noi. Se poate discuta

News.ro acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, despre negocierile privind funcţiile din Guvern, că altruism în politică nu e dar şi-a restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare şi sunt gata să facă pasul înapoi. Kelemen Hunor a fost întreba

Primul oficial american care vine în România să se întâlnească cu Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
Un senator american a anunțat joi că va deveni primul oficial al SUA care se va întâlni cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a câștigat alegerile. „Urmează să plec într-o scurtă călătorie în Europa. În România, voi fi primul oficial al guvernu

Când află Vlad Pascu dacă va fi condamnat definitiv în dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, în care au murit doi tineri

Adevarul acum o ora
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului din localitatea 2 Mai, în care au murit doi tineri și alți trei au fost răniți, a rămas în pronunțare la Curtea de Apel Constanța. Decizia instanței va fi definitivă.

Daniel Băluță, despre plecăciunea în fața lui Nicușor Dan, la Cotroceni: „Este o dovadă de normalitate ceea ce ați văzut"

Ziua News acum 39 minute
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a declarat joi, 19 iunie, că plecăciunea în fața președintelui Nicușor Dan reprezintă „o dovadă de normalitate" și „așa arată o societate normală, nu una plină de ură, de dispreț". „Este o dovadă de

Programul summitului NATO de la Haga, redus de teama că Trump ar putea să se plictisească și să plece mai devreme

HotNews acum 2 ore
NATO a redus programul summitului organizației, care se va desfășura săptămâna viitoare, la numai o sesiune de lucru, pentru a evita o situație în care președintele american Donald Trump ar părăsi reuniunea înainte să se încheie, cum a făcut săptămâ

Medicamentele compensate pot fi eliberate și fără să fie necesară imprimarea reţetei. Anunțul făcut de CNAS

Ziare.com acum o ora
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează asiguraţii că pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fe necesar să prezinte un exemplar al prescripţiei imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanţi le pr

Pe câte miliarde nu se înțeleg Nicușor Dan și Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Creșterea TVA de la 19% la 21% este dorită de Bolojan, dar nedorită de Dan. Despre câți bani vorbim, de fapt, dacă se păstrează aceeași colectare a statului? Să recapitulăm cifrele. În 2024, am colectat cuminți aproximativ 121 de miliarde de lei din

Cât câștigă pe lună Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: „Nu sunt sărac… Am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai”

Adevarul acum 5 ore
Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, a afirmat că nu este normal ca un ministru să aibă un salariu de 13.000 de lei pe lună. El a susținut că nu poţi să conduci o scară de bloc cu aceşti bani, mai ales o țară.

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/32°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

25°
joi

18°/29°
vin.

16°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

29°
joi

19°/29°
vin.

18°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/33°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°