Tumora de 50 de kilograme crescută în numai doi ani pe coapsa unei paciente a fost extirpată cu succes, ieri, în două ore, de o echipă de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 15 medici coordonaţi de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ, au operat-o pe pacienta în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti. Intervenţia a fost una extrem de periculoasă, pacienta fiind în pericol să îşi piardă piciorul. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, a declarat că operaţia a fost o reuşită, pacienta aflându-se în prezent în Secţia de Terapie Intensivă.
„Pacienta se simte bine şi urmează să fie supusă în continuare unui tratament post-operatoriu şi va rămâne sub supravegherea cadrelor medicale. Pentru această operaţie de anvergură a fost nevoie şi de o transfuzie masivă de sânge, de peste cinci litri”, a precizat dr. Stoian. Femeia a povestit că tumora i-a apărut în urmă cu doi ani, de mărimea unei măsline, iar de atunci a crescut continuu. Ea a ales să fie operată la Constanţa deoarece niciun medic din Bucureşti nu a vrut să o opereze. (Mediafax)
Tumora de 50 de kilograme crescută în numai doi ani pe coapsa unei paciente a fost extirpată cu succes, ieri, în două ore, de o echipă de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 15 medici coordonaţi de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ, au operat-o pe pacienta în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti. Intervenţia a fost una extrem de periculoasă, pacienta fiind în pericol să îşi piardă piciorul. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, a declarat că operaţia a fost o reuşită, pacienta aflându-se în prezent în Secţia de Terapie Intensivă.
„Pacienta se simte bine şi urmează să fie supusă în continuare unui tratament p