Avantajul principal al sistemului majoritar in doua tururi este faptul ca genereaza o stabilitate guvernamentala cu majoritati puternice, care sunt produse prin votul cetatenilor. In schimb, sistemul propus de Tariceanu este un tip de sistem ce face imposibila conturarea unei majoritati clare. In varianta propusa de presedinte, alegerea senatorilor si deputatilor se face direct, iar in cea a premierului aceasta este indirecta pentru cel putin jumatate dintre parlamentari.
Votul uninominal proportional presupune existenta unei liste. Nu este evident cine va merge pana la urma in Parlament. Jumatate din mandate sunt distribuite pe lista, acest lucru inseamna ca mandatele ce nu sunt atribuite se redistribuie celor care pierd. In acest fel, castiga si cei care pierd. Astfel, unii candidati ar putea fi deputati ai unor circumscriptii mult mai mari decat cele in care au candidat. Este o conceptie foarte putin liberala.
In sistemul uninoninal majoritar se joaca totul ca la alegerile prezidentiale: cine castiga cursa electorala merge in Parlament. Sistemul propus de presedinte este unul foarte transparent. In plus, are o reprezentare mai mare. De exemplu, in sistemul propus de premier, un partid care obtine 18% la alegeri poate castiga, ceea ce ar insemna o subreprezentativitate masiva. Sistemul majoritar produce o bipolarizare, astfel opozitia ar deveni mai puternica.
Guvernul nu stie pe ce si-a asumat raspunderea. Acest sistem nu se aplica nicaieri pentru alegerile legislative. Este o pozitie ultraminoritara daca ei cred ca vor putea sa impuna votul uninominal mixt pentru ca este un sistem dezarticulat.
Se putea face in 2000 o ameliorare a reprezentarii proportionale. Incepand din 2000, a aparut un curent in favoarea votului uninominal care nu mai poate fi ignorat, de aceea este nevoie de aceasta schimbare majora. Scrutinul majoritar in doua tururi
