Ambasadorul ar trebui sa se bucure. Vorba dnei Margaret Thatcher: „Ma bucur de cite ori adversarii ma ataca personal, asta inseamna ca nu mai au argumente“. Dl ambasador a spus ceva de bun-simt: o norma procedurala care prevede avertizarea in prealabil a unui urmarit cum ca va fi subiectul perchezitiei sau al ascultarii telefoanelor este absurda.
Nu trebuie sa fii nici doctor in drept si nici legiuitor cu mare experienta ca sa fii stupefiat ca o asemenea norma poate fi votata intr-un Parlament intreg la cap.
Ei bine, in loc sa il contrazica, explicind de ce o asemenea norma este buna, inteleapta si eficienta in lupta cu infractorii sau sa-i spuna direct, daca e cazul, ca se afla in eroare pentru ca Parlamentul nu a adoptat o asemenea norma, dl Olteanu ataca pe un teren pe care el insusi e cam labil: la dosar. Atacuri care sufera, inainte de orice, de o malformatie logica evidenta.
Daca dl Olteanu spune ca dl Taubman nu are nici un drept sa interfereze cu luminile legiuitorilor autohtoni, atunci nici el nu se poate exprima asupra felului in care presedintele american decide sa isi numeasca ambasadorii. Sau, poate, in mintea politica a dlui Olteanu neamestecul in afacerile interne ale unui stat nu se aplica dinspre Romania spre SUA, ci doar dinspre SUA spre Romania.
Dl Olteanu nu e la prima iesire anti-americana. Domnia sa are paternitatea altei declaratii stupefiante, facuta acum citeva luni. Atunci, dl Olteanu a declarat ca trebuie sa ne retragem pentru ca ne-am facut treaba cu americanii: am intrat in NATO.
In mintea dlui Olteanu, noi am mers in Irak ca sa intram in NATO si, daca am intrat, indiferent daca mai e nevoie de noi acolo sau nu, indiferent daca misiunea trupelor noastre a fost indeplinita sau nu, e cazul sa o stergem.
Cu alte cuvinte, mesajul presedintelui Camerei catre americani este:
