Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura Piteştiului, prea puţin!

Publicat in Adevarul, marți 20 noiembrie 2007 ·

Inaugurarea şoselei de ocolire a municipiului Piteşti nu rezolvă gravele probleme de trafic cu care se confruntă călătorii pe drumurile României. Centura Piteştiului a fost inagurată ieri Inaugurarea şoselei de ocolire a municipiului Piteşti nu rezolvă gravele probleme de trafic cu care se confruntă călătorii pe drumurile României.

Centura Piteştiului a fost inagurată ieri cu mare fast în prezenţa primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Au participat ministrul transporturilor, alţi membri ai guvernului, a ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Mircea Geoană, Nicolae Văcăroiu, precum şi alte oficialităţi centrale şi locale.

La Centura ocolitoare au lucrat peste 1.200 de angajaţi români, dar şi 17 tehnologi italieni Întârzierile s-au datorat, în primul rând, încurcăturilor create de primari, încurcături constând în câte patru-cinci suprapuneri de proprietari pe aceleaşi terenuri, mai mulţi proprietari de drept, acţionând în instanţă abuzurile şi obţinând, e drept pentru doar câteva săptămâni, chiar suspendarea lucrărilor.

Hoţii au furat indicatoarele

Centura măsoară aproape 14 km şi face parte din Coridorul 4 Pan-european, care face legătura Capitalei (pe Autostrada Bucureşti-Piteşti), cu Rm. Vâlcea şi Vama Nădlac spre Europa de Vest, ocolind Piteştiul. Costurile lucrărilor la Centura Ocolitoare s-au ridicat la peste 120 milioane de euro. Această investiţie se speră să contribuie la fluidizarea traficului rutier pe rutele amintite, dar şi la decongestionarea traficului rutier pe raza municipiului Piteşti care, de câţiva ani buni, devenise infernal.

Numai că, în timp ce politicienii se "bat" pe paternitatea investiţiei, hoţii au furat deja din glisiere, semne rutiere şi panourile antizgomot. În discursul său, primul-ministru a prezentat, printre altele şi avantajele centurii ocolitoare a Piteştiului: "A fost scos definitiv din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Program consultări pentru noul Guvern: Când se întâlnesc partidele cu Președintele Klaus Iohannis

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pe 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru,

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania, după discuţii istovitoare

News.ro acum o ora
Volkswagen a anunţat vineri schimbări radicale la operaţiunile sale germane, inclusiv eliminarea în timp a mai mult de 35.000 de locuri de muncă şi reduceri drastice ale capacităţii de producţie, într-un acord încheiat între cel mai mare producător

Parchetul General, precizări despre dosarul deschis după ce Diana Şoşoacă şi Makaveli au agresat verbal o jurnalistă Antena 3 în Parlament

HotNews acum o ora
Parchetul General a anunţat, sâmbătă, oficial că s-a autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă, după ce Diana Şoşoacă şi apropiaţi ai acesteia au agresat verbal o jurnalistă de l

Atacul din Târgul de Crăciun din Magdenburg: Cinci morţi şi 200 de răniţi / 40 dintre victime, în stare gravă / Olaf Scholz a depus un trandafir alb la biserică în onoarea victimelor

News.ro acum 3 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în urma atacului cu maşina de vineri seara din Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, iar peste 200 de persoane au fost rănite, 40 fiind în stare gravă, transmite Reuters. Atacul de vineri seara asupra vizitatorilo

Germania a fost avertizată de Arabia Saudită cu privire la presupusul autor al atacului de la Magdeburg

Ziare.com acum o ora
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de securitate de la Riad - relatează DPA. Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, nu

Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, „în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor pol

Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie: A zâmbit, aşa... / Eu am apreciat toate soţiile de preşedinţi pe care i-am avut / Sprijinul soţiei sale, cel mai important

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că singura reacţie a soţiei sale când a aflat că intenţionează să candideze la Preşedinţia a fost un zâmbet. El a precizat că sprijinul soţiei sale, care se ocupă de copii şi de familie

Şapte maşini implicate într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş / Trafic îngreunat

News.ro acum 4 ore
Şapte maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş, dar nu sunt anunţate victime. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe autostrada A1, sensul dinspre Nădlac s

Nou ministru de Externe numit în Siria pe fondul eforturilor de a stabili relaţii internaţionale

Mediafax acum o ora
Comandamentul general aflat la putere l-a numit pe Asaad Hassan al-Shibani în funcţia de ministru de externe, a transmis sâmbătă SANA. O sursă din noua administraţie a declarat pentru Reuters că acest pas „vine ca răspuns la aspiraţiile poporului si

UPDATE - Paul Stănescu anunţă că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern / Ulterior, şi-a nuanţat declaraţia precizând că negocierile nu s-au finalizat

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern. Ulterior, şi-a nuanţat declaraţia şi a precizat că negocierile nu s-au finalizat, dar el, personal, şi-a dori ca Marcel Ciolacu să rămână înj

Vremea

București
acum

sâm.

4°/8°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

2°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

4°/9°
Constanta
acum

sâm.

5°/9°
dum.

2°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
Timisoara
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/4°
lun.

1°/4°
mar.

1°/3°