"Am strâns peste şapte milioane de semnături ca să îl trimitem pe Prodi acasă", a spus fostul premier italian Silvio Berlusconi, când a anunţat recent fondarea unui nou partid de "Am strâns peste şapte milioane de semnături ca să îl trimitem pe Prodi acasă", a spus fostul premier italian Silvio Berlusconi, când a anunţat recent fondarea unui nou partid de centru-dreapta: Partidul Poporului Italian al Libertăţii. Prin această mişcare politică, el urmăreşte aplanarea tensiunilor din coaliţia pe care o conduce.
După ce aliaţii săi i-au reproşat că a greşit atunci când a pariat pe o cădere rapidă a Guvernului Prodi, Silvio Berlusconi încearcă să dreagă busuiocul prin formarea unui nou partid de centru-dreapta, care "va absorbi chiar şi Forza Italia", după cum a declarat în faţa a sute de simpatizanţi, la Milano.
"Toţi italienii vor acest partid", a mai spus Il Cavaliere, asigurându-şi interlocutorii că au fost strânse peste şapte milioane de semnături în favoarea susţinerii alegerilor legislative înainte de "scadenţa" din 2011.
Anunţul apariţiei noii formaţiuni politice vine la scurt timp după ce, pentru prima dată de la înfrângerea sa, din 2006, Berlusconi a fost contestat şi criticat deschis de către aliaţii săi. Gianfranco Fini, preşedintele formaţiunii de centru-dreapta Aleanza Nazionale, a fost primul care a deschis focul împotriva lui Berlusconi.
Amicii politici nu îl susţin
La sfârşitul săptămânii trecute, i-a adresat o scrisoare deschisă, prin care l-a ameninţat că "va face să explodeze" coaliţia Forza Italia. La fel, liderul partidului extremist Lega Nord, Umberto Bossi, a declarat că "Berlusconi s-a iluzionat când a crezut că poate face să cadă actualul guvern".
Într-un interviu acordat ieri cotidianului de stânga "La Repubblica", Fini a dat deja o primă lovitură proaspătului "Partid al Poporului", anunţând că Al