Fostul antrenor al Ştiinţei, în prezent la Gloria Buzău, spune că nu vrea să se răzbune pe oficialii craioveni, chiar dacă aceştia l-au şicanat în ultimele luni de contract.
18 etape a fost Fane Stoica antrenor principal la Universitatea Craiova în sezonul 2006/2007. După un început bun de mandat, în care a contabilizat trei victorii consecutive, „Mourinho“ şi-a câştigat simpatia publicului craiovean, dar şi a colaboratorilor. Însă, mai mult decât atât, a reuşit să scoată Universitatea din zona retrogradării, acolo unde o lăsase trioul Ştefănescu - Stângă - Ungureanu. Ulterior, lucrurile au început să scârţâie. În ultimele unsprezece meciuri la Craiova, Stoica nu a cunoscut victoria, înregistrând şapte egaluri şi patru înfrângeri, parcurs care i-a grăbit debarcarea de la Ştiinţa.
- Fane, cum vezi partida de la Craiova?
- Va fi un meci greu, chiar foarte greu. Gloria Buzău vrea puncte, Universitatea, la rândul ei, vrea punctele. Cineva însă va trebui să piardă.
- Ai avut contestatari la numirea ca antrenor la Gloria. Care este atmosfera acum la Buzău?
- Am fost contestat de câţiva inşi. Ştii cum e la fotbal? Ca la politică. Unii sunt cu tine, alţii nu. Erau unii care voiau alţi antrenori, de acolo din zonă. Nu şi-au văzut visul împlinit şi au făcut şi ei puţină gălăgie. Oricum, atmosfera e bună. Nu am de ce să mă plâng.
- S-a spus că există o combinaţie, că Universitatea Craiova ar fi cedat punctele la Steaua, etapa trecută, iar acum urmează să le ia înapoi de la Gloria Buzău...
- Astea sunt nebunii. E o mare tâmpenie. Asemenea lucruri nu se mai fac în fotbalul românesc. Nu înţeleg aceste treburi, sunt doar speculaţii, iar cei care vor vedea meciul se vor convinge că nu e vorba de aşa ceva.
- Cum crezi că vei fi primit la Craiova?
- Bine. Nu cred că are cineva ceva cu mine. Eu mi-am făcut datoria faţă de Universi