Propun pentru urmatoarele doua editoriale o tema care ma preocupa constant: formarea, evolutia si abandonarea structurilor electorale romanesti de catre electoratele traditionale, in intervalul 1990 - 2007.
Sunt interesat sa analizez si sa va supun atentiei procesul de abandon succesiv, dupa 17 ani de experienta democratica, al tuturor vehiculelor electorale romanesti si inceputul unei (de)constructii politice de anvergura, o data cu posibila introducere a sistemului de vot uninominal in Romania.
In societatea romaneasca de astazi, inceputul democratiei moderne a avut deja loc, prin Revolutia din Decembrie 1989. Refuzand definitiv reprezentarea prin Partidul Comunist, partid-stat, romanii au intrat prin derapaj in noua democratie.
Un pluripartidism salbatic si nauc, cu sute de partide, formatiuni si miscari politice, asociate cu emergenta fara precedent de opinii, dorinte si instincte refulate au explodat in spatiul public. Peisajul dezbaterii publice s-a aglomerat brutal cu o multime de entitati politice, care s-au topit putin cate putin in creuzetul politic autohton.
Dar cine a precipitat mojarul? Si cine, sau ce a cristalizat structura electorala de profunzime, atat de puternica, incat a penetrat constiintele autohtone? Cine si ce a format partidele si doctrinele care astazi par abandonate de electoratele lor traditionale, aflati in cautarea altor orbite si altor orizonturi?
Psihologia politica aplicata pe mentalul electoral romanesc ne poate oferi un posibil raspuns.
Impart momentele de cristalizare a structurilor electorale romanesti in doua etape fundamentale pentru intelegerea (de)constructiei democratice actuale: perioada 1990 - 2000, si 2000-2007.
1) PERIOADA 1990 - 2000. Structurile mentale electorale, afectate de trauma post-comunista, au fost directionate pe doua paliere rad
