În decursul acestui an, pieţele de acţiuni est-europene au cunoscut o situaţie favorabilă. Şi-au revenit foarte repede de pe urma prăbuşirii globale a cotaţiilor din luna august, atingând, chiar de mai multe ori, noi recorduri. Raiffeisen Capital Management preconizează că în statele est-europene creşterea economică va fi în continuare susţinută atât de conjunctura globală favorabilă, cât şi de veniturile în creştere, de şomajul în scădere, precum şi de inves
În decursul acestui an, pieţele de acţiuni est-europene au cunoscut o situaţie favorabilă. Şi-au revenit foarte repede de pe urma prăbuşirii globale a cotaţiilor din luna august, atingând, chiar de mai multe ori, noi recorduri.
Raiffeisen Capital Management preconizează că în statele est-europene creşterea economică va fi în continuare susţinută atât de conjunctura globală favorabilă, cât şi de veniturile în creştere, de şomajul în scădere, precum şi de investiţiile externe continue. De aceea, contextul macroeconomic, precum şi randamentele companiilor ar trebui să rămână şi în 2008 pozitive. Ratele în creştere ale inflaţiei, mai ales în Europa Centrală, dar şi în Rusia, ar putea totuşi să aibă efecte negative.
Din cauza percepţiei sporite a riscului de către investitorii internaţionali, a numeroaselor incertitudini cu privire la creşterea economică mondială şi a riscurilor politice posibile, se aşteaptă şi în viitor fluctuaţii mari ale pieţelor de acţiuni. În ansamblu, RCM are în continuare o atitudine precaută şi optimistă în ceea ce priveşte Europa de Est, fiecare piaţă părând să evolueze foarte diferit. De aceea, situaţia va depinde, chiar mai mult decât în anii trecuţi, de selecţia de ţări şi titluri.
RCM favorizează în prezent Rusia şi Turcia, în ciuda riscurilor politice din ambele ţări (alegerile prez