Foto: Romania libera
"Doamna Nitu Mariana a spus ca iese din tura. M-a controlat, a spus ca se vede capul copilului, ca voi naste foarte repede si mi-a explicat ce ar trebui sa fac cand vine urmatoarea contractie", a declarat Alina Lungu, mama nou-nascutului. Copilul a fost adus pe lume aproape strangulat cu cordonul ombilical.
"Pe parcursul noptii nu a venit medicul de garda, am fost monitorizata doar de asistenta; am inteles ca dansul ar fi trebuit instiintat ca m-am internat, dar el a aflat de existenta mea in spital dimineata, dupa ce se nascuse copilul", a spus mama.
Conducerea SUUB a efectuat o ancheta interna, hotarand suspendarea din garzi a medicilor implicati pana la solutionarea cazului de catre Colegiul Medicilor Bucuresti.
In Romania, sute de cazuri suspecte de malpraxis ajung pe masa Colegiului Medicilor, pacientii lezati de greselile medicale asteapta zadarnic dreptate si pedepsirea potentialilor vinovati.
Pe de-o parte, sanctiunile Colegiului Medicilor sunt extrem de blande, un vot de blam, mustrare sau de foarte putine ori ridicarea autorizatiei de libera practica necompensand prejudiciile aduse pacientilor.
Pe de alta parte, decizia Comisiei de malpraxis (o structura paralela colegiului) privind acordarea despagubirilor materiale nu este obligatorie. Legislatia deschide astfel o portita societatilor de asigurari sa nu achite pagubitilor daunele produse de medicii obligatoriu asigurati.
Integral in Romania libera Foto: Romania libera
"Doamna Nitu Mariana a spus ca iese din tura. M-a controlat, a spus ca se vede capul copilului, ca voi naste foarte repede si mi-a explicat ce ar trebui sa fac cand vine urmatoarea contractie", a declarat Alina Lungu, mama nou-nascutului. Copilul a fost adus pe lume aproape strangulat cu cordonul ombilical.
"Pe parcursul noptii nu a venit me