Crângaşi, Dristor şi Eroilor sunt staţiile în care oamenii se îmbulzesc la orele de vârf Zi de zi, peste 350.000 de bucureşteni traversează Capitala cu metroul, aducând Metrorex-ului
Crângaşi, Dristor şi Eroilor sunt staţiile în care oamenii se îmbulzesc la orele de vârf
Zi de zi, peste 350.000 de bucureşteni traversează Capitala cu metroul, aducând Metrorex-ului un venit lunar de aproximativ şase milioane de euro. Serviciile oferite de regia de transport în comun lasă însă mult de dorit. "Metroul este într-adevăr mai rapid, însă este aproape insuportabil! Se stă în el ca într-o cutie cu sardine.
Încercaţi să luaţi metroul de la Victoriei spre Obor pe la şase seara să vedeţi atunci sport extrem. Ăştia de la Metrorex (…), numai gura de ei", a scris Călin pe site-ul "Adevărul".
Chiar dacă intervalul de succesiune al trenurilor este cuprins, potrivit Metrorex, între 4 şi 7 minute, bucureştenii spun că de multe ori acesta este cu mult depăşit. Cele mai aglomerate staţii de metrou sunt Crângaşi, Eroilor, Dristor. Bucureştenii care vin din cartierele Drumul Taberei, Ghencea sau Militari spre Piaţa Victoriei folosesc cele mai aglomerate mijloace de transport: tramvaiul 41 şi metroul din staţia Crângaşi.
Un experiment de acest gen durează zeci de minute şi nervi întinşi la maximum. "Nu călătoria în sine durează atât de mult, ci aşteptatul în staţii, pentru că de multe ori nu te poţi urca în primul tramvai sau metrou venit când sunt deja ticsite de oameni", explică Laura.
Responsabilii Metrorex "bat câmpii"
Un alt călător, Nicu Arvinte, spune că la staţia Eroilor vin "două trenuri de Militari şi unul de Dristor 2, iar zilele trecute am aşteptat 15 minute la ora 10.00 să vină metroul spre Unirii-Republica". El a adăugat că responsabilii Metrorex "bat câmpii când spun că metroul vine la patru minute". La fel se întâmplă şi pe tron