«Trebuie să vă reformaţi!»- le-a zis-o, de la obraz, Traian Băsescu, pesediştilor la ei în bârlog, când şi-au lansat eurocandidaţii. Reformarea ar fi o condiţie a dialogului viitor care nu mai poate avea loc în condiţiile prezente, în care fostul partid de guvernământ este reprezentat de politicieni precum Iliescu sau ca hulitul Hrebenciuc. Despre foştii aliaţi liberali, ce să mai vorbim : de la aceştia preşedintele nu mai aşteaptă nimic. Ce poţi să mai aştepţi de la un premier care face trafic de influenţă pentru amicul său penal şi trimite „bileţele parfumate” la Cotroceni, solicitând favoruri pentru acesta? Ce să mai aştepţi de la un guvern care are nu mai puţin de cinci miniştrii cercetaţi penal ? Oroarea pe care i-o inspiră preşedintelui nereformarea s-a canalizat spre iniţiativa sa de vot uninominal în două tururi, pe care a prepus-o ca temă de referendum şi pentru care pare dispus să se bată până-n pânzele albe. Zelul său îţi dă sentimentul că o dată cu aplicarea acestui sistem de vot- dacă „poporul” va înţelege şi va aproba demersul prezidenţial - este ca şi rezolvată problema: oamenii de valoare se vor încolona frumos, sub comanda preşedintelui şi vor mărşălui spre Parlament, de unde vor soate afară în şuturi toată pleava nereformată. Ca deobicei, Traian Băsescu simplifică lucrurile până la absurd: reformarea nu înseamnă doar înlocuirea unor persoane (rele) cu altele (bune). Asta poate fi numit cel puţin epurare. Reformarea implică schimbări de mentalitate şi de proceduri. Prima şi cea mai importantă schimbare trebuie să vină din partea electoratului. Acesta trebuie făcut să înţeleagă ce e reforma şi cum se face ea. Or, principala cale este manifestarea dreptului - şi a obligaţiei - de a-şi exercita votul. În-tr-o ţară tot mai dezgustată de politicianul ieftin, în care s-a redus cota de participare de la 90 şi la sută, în 1990, până la mai puţin de 50, la ul