Cinematografia balcanica reprezinta un subiect foarte ofertant, care promite sa atraga tot mai mult interesul teoreticienilor si practicienilor din breasla in anii ce vin.
Recent, Marian Tutui, redactor-sef la Arhiva Nationala de Filme - Cinemateca Romana, a devenit doctor in arte cu o teza avand tocmai acest subiect; consistentul sau studiu va deveni - cat mai curand, sper - o carte de referinta.
Si mai recent, am participat la un festival de film european tinut in Skopje; unul dintre evenimentele gazduite de acest festival a fost o masa rotunda intitulata „Balkan(s) Images” (puteti traduce fie „Imagini balcanice”, fie „Imagini ale Balcanilor”) si dedicata aceluiasi subiect.
Stiti, probabil, ce se intampla la astfel de dezbateri: fiecare vorbitor bate campii - cu mai multa sau mai putina gratie - pornind de la aceeasi problema, nimeni nu pare interesat sa traga vreo concluzie sau sa ofere vreo solutie a problemei date, iar la sfarsit toti pleaca multumiti ca au dovedit, din nou, cat de destepti sunt.
Masa rotunda din capitala Macedoniei nu a facut exceptie de la regula. Si totusi...
O dezbatere despre cinematografia balcanica mi se pare nespus de necesara si la noi, asa ca voi incerca sa prezint aici cateva idei preliminare.
Zorii cinematografiei balcanice sunt de gasit, la inceputul secolului trecut, in filmele fratilor Ienache si Milton Manakia, fotografi si operatori pionieri.
Aromani nascuti in Macedonia (unde, in Bitolia, exista de aproape trei decenii un cunoscut festival ce le poarta numele, dedicat directorilor de imagine), ei pot fi considerati primii cineasti balcanici; lor li se datoreaza, de pilda, primul reportaj cinematografic de mari dimensiuni facut in regiune (1911), tratand vizita sultanului Mahomed in Bitolia.
Cum inserturile filmelor lor erau in limba romana si au fi
