Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea se mută la Caracal

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Finanţatorul Ştiinţei a anunţat că va demara lucrările de amenajare a gazonului şi a tribunelor, echipa urmând să revină pe stadionul „Ion Oblemenco“ în debutul sezonului viitor.

De la anul, Caracalul va avea echipă în prima ligă. Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a dezvăluit ieri că gruparea din Bănie se va muta din primăvară în „Oraşul minunilor“, unde va disputa toate etapele din miniretur considerate pe teren propriu. Motivul pentru care Universitatea va evolua pe stadionul „Parc“, cu care este familiarizată după ce a mai jucat aici de două ori în turul campionatului trecut, este că arena „Ion Oblemenco“ va intra în reparaţii capitale.

Mititelu a decis ca din ianuarie să se înceapă lucrările de amenajare a stadionului, acestea incluzând modernizarea tribunelor şi crearea unei suprafeţe de joc care să reziste la capriciile vremii. În plus, arena va beneficia şi de o nouă tabelă de marcaj, toată investiţia ridicându-se, conform spuselor finanţatorului craiovean, la un milion de euro.

„O să jucăm returul la Caracal pentru că vreau să fac stadionul de la A la Z. „Ion Oblemenco“ va intra în reparaţii capitale din ianuarie până în august, când va începe un nou campionat şi când Universitatea va evolua pe un stadion modern. Se vor monta 30.000 de scaune noi, vom aduce altă tabelă şi vom schimba gardul împrejmuitor, care arată ca la puşcărie. Vom face şi un gazon nou cu încălzire subterană, cum este cel de la Steaua. Vom reface şi drenajele, pentru a nu mai avea probleme cu ploaia şi ninsoarea, cum s-a întâmplat acum. În total, voi cheltui cam un milion de euro. Numai încălzirea centrală mă costă 500.000 de euro“, a precizat Adrian Mititelu. „Trebuie să facă cineva ceva şi pentru acest stadion“, a adăugat acesta, ştiut fiind conflitul existent între el şi autorităţile locale, accentuat în acest an preelectoral.

Mititelu a mai menţionat că în m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 5 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 54 minute
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 7 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 7 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 8 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

PSG – Arsenal 2-1 şi parizienii vor juca a doua finală de Liga Campionilor din istorie

News.ro acum 3 ore
Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Arsenal a început meciul de la Paris plecân

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 6 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 5 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

8°/18°
Iasi
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/13°
Constanta
acum

13°
joi

11°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/10°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/18°
dum.

8°/14°