Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judetean da cu piciorul unei investitii de 5 milioane de euro

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

O investitie de 5 milioane de euro in domeniul Sanatatii, de interes major pentru comunitatea braileana si nu numai, risca sa se duca pe apa Simbetei, din cauza unor neintelegeri si interese personale. Este vorba despre Centrul de Imagistica ce urma a se realiza in incinta Spitalului Judetean, care ar fi insemnat aparatura de ultima generatie, cum au putine centre universitare din tara si investigatii facute fara iradierea pacientului. Proiectul a fost prezentat, in urma cu circa o luna, de omul de afaceri brailean Mihai Danut, care este si el implicat in afacere, iar lucrurile pareau a fi pe fagasul cel bun - Consiliul Judetean, in subordinea caruia se afla Spitalul Judetean dindu-si acordul, iar directorul spitalului, Stefan Mihailescu, aratindu-se incintat de acest gen de colaborare. Mihailescu le declara, la timpul respectiv, consilierilor, ca este foarte multumit ca acest centru va fi gazduit de spital, pentru ca, in acest fel, nu face concurenta unitatii sale, ba chiar ofera avantajul ca Spitalul Judetean beneficiaza de serviciile respective in regim preferential si nu-si pierde medicii radiologi, care ar fi putut fi atrasi de noul centru, unde conditiile de munca si, probabil, de salarizare, sint net superioare. In rastimp de citeva zile, insa, situatia s-a schimbat, iar conducerea Spitalului Judetean s-a razgindit, respingind ideea concesionarii spatiului stabilit si preferind sa iasa la inaintare cu o noua cerinta: externalizarea completa a serviciului de radiologie, cu obligatia celui care-l va prelua de a lua, la gramada, personal si aparatura invechita.

Omul de afaceri Mihai Danut a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca a avut o prima surpriza neplacuta atunci cind licitatia stabilita initial a fost aminata dintr-un motiv pueril: nu s-a achitat taxa de participare la banca, ci participantii au venit cu banii la ei, pentru a plati la cas

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 29 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 42 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 52 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°