Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nastere sub semnul culpei medicale

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Un caz dramatic al unui bebelus nascut cu grave probleme de sanatate la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate in evidenta hibele sistemului sanitar. Parintii unui copil de 3 luni si jumatate acuza cadrele medicale care erau de garda in ziua de 4 august ca nu si-au facut datoria, lasand fara supraveghere mama aflata in durerile facerii. "Doamna Nitu Mariana a spus ca iese din tura. M-a controlat, a spus ca se vede capul copilului, ca voi naste foarte repede si mi-a explicat ce ar trebui sa fac cand vine urmatoarea contractie", a declarat Alina Lungu, mama nou-nascutului. Copilul a fost adus pe lume aproape strangulat cu cordonul ombilical. "Pe parcursul noptii nu a venit medicul de garda, am fost monitorizata doar de asistenta; am inteles ca dansul ar fi trebuit instiintat ca m-am internat, dar el a aflat de existenta mea in spital dimineata, dupa ce se nascuse copilul", a spus mama. Conducerea SUUB a efectuat o ancheta interna, hotarand suspendarea din garzi a medicilor implicati pana la solutionarea cazului de catre Colegiul Medicilor Bucuresti.

In Romania, sute de cazuri suspecte de malpraxis ajung pe masa Colegiului Medicilor, pacientii lezati de greselile medicale asteapta zadarnic dreptate si pedepsirea potentialilor vinovati. Pe de-o parte, sanctiunile Colegiului Medicilor sunt extrem de blande, un vot de blam, mustrare sau de foarte putine ori ridicarea autorizatiei de libera practica necompensand prejudiciile aduse pacientilor. Pe de alta parte, decizia Comisiei de malpraxis (o structura paralela colegiului) privind acordarea despagubirilor materiale nu este obligatorie. Legislatia deschide astfel o portita societatilor de asigurari sa nu achite pagubitilor daunele produse de medicii obligatoriu asigurati.

Parintii bebelusului reproseaza medicilor ginecologi aflati de garda la Spitalului Universitar de Urgenta pe data de 4 a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 5 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°