In tufiş, se zărea ceva alb. Lui Vasile B. i s-a părut că e un plic, dar nu s-a oprit. Parcul era plin de căini. Drăcuâ să-i ia, şi-a zis Vasile B., te apleci după o hărtie şi te trezeşti muşcat de găt. După căţiva paşi, a inceput să viseze: Dacă totuşi era un plic cu bani?! L-o fi fugărit poliţia pe unuâ care a lepădat prada. Vasile B. se şi vede intrănd pe uşă şi spunăndu-i soţiei: Ghici peste ce am dat in parc. Peste un plic cu bani. O mie de euroi in cap!
In tufiş, se zărea ceva alb. Lui Vasile B. i s-a părut că e un plic, dar nu s-a oprit. Parcul era plin de căini. Drăcuâ să-i ia, şi-a zis Vasile B., te apleci după o hărtie şi te trezeşti muşcat de găt. După căţiva paşi, a inceput să viseze: Dacă totuşi era un plic cu bani?! L-o fi fugărit poliţia pe unuâ care a lepădat prada. Vasile B. se şi vede intrănd pe uşă şi spunăndu-i soţiei: Ghici peste ce am dat in parc. Peste un plic cu bani. O mie de euroi in cap!
Vasile B. a mai făcut vreo douăzeci de paşi şi mintea i s-a infierbăntat. Daâ de ce numai o mie? Dacă arunci banii, ca să scapi cu viaţă, nu arunci o mie, ci un teanc gros. Ce-am văzut eu, nu era un pliculeţ. Era ditamai pachetul. Una e să-i zici nevestei, auzi, iubito, a dat norocul peste noi, am găsit o mie de euroi, şi alta să-i pui pe masă zece mii. Şi, la urma urmei, de ce numai zece mii?
Vasile B. lungea pasul, fiindcă se insera şi căinii incepeau să se lege de oameni, dar găndul ii era tot la plic. Parcă ar fi visat, ştiind că visează, că totul e un delir. Vasăzică, şi-a zis Vasile B., se incaieră două bande şi băiatul cu banii ii aruncă intr-un tufiş. Iar eu dau peste ei şi, tămpitul de mine, nu mă aplec să-i iau. De ce nu mă aplec să-i iau? De frica unui căţel. Ratez şansa vieţii. Imi iese in drum milionul de euroi şi eu ii dau cu piciorul. De ce ii dau cu piciorul? Pentru că am psiholo
