Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectorul scolar general nu mai are timp pentru problemele din scoli

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Consilierul municipal Mihai Danut este nemultumit de modul in care Inspectoratul Scolar a tratat problema copilului de la Scoala "Ion Bancila", care-si terorizeaza colegii de clasa si profesorii.

Mihai, care este reprezentantul Consiliului Local Municipal in Consiliul de Administratie al scolii, sustine ca, dupa ce a aflat de acest caz, s-a interesat in amanunt despre ce este vorba si a aflat ca directorul unitatii de invatamint a facut numeroase adrese catre inspectorat, pentru a sesiza acest caz si a cere ajutor in rezolvarea lui, fara a primi insa vreun raspuns. Consilierul municipal este de parere ca problema ar fi trebuit rezolvata mult mai discret, dat fiind ca este vorba despre un copil care poate chiar este bolnav, si nu ar fi trebuit sa se ajunga ca el sa faca prima pagina a ziarelor locale. Mihai a fost de parere ca baiatul trebuie sa fie examinat medical, iar conducerea scolii sa ia decizii si in functie de diagnosticul exact dat de medicul psihiatru. El crede ca atit timp cit scoala se margineste la a-l muta la alta clasa, nu se rezolva nimic, ci trebuie o colaborare mai strinsa cu tatal elevului si cu Directia Pentru Protectia Copilului "Au fost nenumarate adrese pe care conducerea scolii le-a facut catre Inspectoratul Scolar, cerind ajutorul. Inspectoratul Scolar nici macar nu a catadicsit sa raspunda vreodata la aceste adrese. Banuiesc ca doamna inspector general era mult prea ocupata sa-si pazeasca scaunul si asta i-a luat tot timpul. Ar fi trebuit sa se tina cont de faptul ca acest copil vine dintr-un cartier, din Obor, din cite am inteles. De ce sa nu se ia legatura cu scoala cea mai apropiata, pentru ca acest copil ar intra intr-o clasa in care da peste copii cu care el se joaca inainte de a se duce la scoala sau dupa ce vine acasa, cu prietenii lui, se intilneste pe strada cu parintii colegilor, sta pe scara cu colegii lui. Si atunci, a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 39 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 37 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°