Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele traficanţilor iau calea Cehiei şi Italiei

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Anual, sute de adolescenţi români cad pradă traficanţilor de carne vie În primele 10 luni ale acestui an, aproape 250 de minori cu vârste între 15 şi 17 ani au fost victimele

Anual, sute de adolescenţi români cad pradă traficanţilor de carne vie

În primele 10 luni ale acestui an, aproape 250 de minori cu vârste între 15 şi 17 ani au fost victimele traficanţilor de persoane, a precizat ieri comisarul Dumitru Licsandru, preşedintele Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Oficialul a precizat că minorii reprezintă aproape 17% din totalul persoanelor traficate în acest an.

ifrele date ieri publicităţii, referitoare la provenienţa tinerilor căzuţi pradă reţelelor de traficanţi de carne vie, arată că 116 sunt din mediul urban şi 111, din cel rural.î

În 20 de cazuri nu s-a putut încă stabili care este domiciliul. Judeţele în care au fost semnalate cele mai multe cazuri de trafic sunt Braşov şi Galaţi, cu câte 18 sesizări, Iaşi (17), Buzău (16), Mehedinţi (15), Argeş (13), Dolj (11) şi Vaslui (10).

Dintre cele 247 de cazuri de persoane traficate, 215 sunt fete, iar 32 sunt băieţi. Cei 247 de minori nu au fost traficaţi doar pe teritoriul României, ci şi în străinătate, în ţări precum Italia, Spania, Germania, Cehia etc.

Majoritatea copiilor traficaţi au fost exploataţi sexual (165) pe stradă, în bordeluri, cluburi, locuinţe private sau hoteluri.

"În viziunea copiilor, traficanţii sunt bărbaţi de etnie rromă, musculoşi, cu tatuaje, bogaţi, iar traficul de fiinţe umane se întâmplă doar în străinătate", a spus cercetătorul Monica Alexandrescu, preşedintele "Salvaţi Copiii" - România.

Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului în colaborare cu ANITP şi Organizaţia "Salvaţi Copiii" a lansat ieri şi un manual de formare a personalului implicat în combaterea acestui fenomen.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°