Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova, făcută bucăţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Dumnezeu a părăsit Craiova. Ne-a lăsat pe mâna administraţiei locale, care a considerat că e spre binele general să spargă aproape toate străzile din municipiu.Nu a fost de ajuns că toţi constructorii, cu mic, cu mare, au obţinut autorizaţii de spargere a arterelor de circulaţie pentru efectuarea unor lucrări la reţelele de gaze, apă sau canalizare, a demarat şi primăria propriul program de reabilitare a drumurilor. Şi toate acestea în cea de-a doua jumătate a anului, în toamnă. Fondurile băneşti s-au aprobat cu întârziere, iar banii trebuie cheltuiţi. Cine să mai ia în considerare anvergura dezastrului, traficul tot mai aglomerat din municipiu şi anotimpul în care se desfăşoară toate aceste lucrări? Oare faptul că după toamnă vine iarna e greu de prevăzut? Am ajuns în punctul în care un şant refăcut cu asfalt a devenit prilej de sărbătoare. Ce ne facem însă cu străzile sparte şi abandonate, ce facem cu străzile care nu mai au covor asfaltic, unde gropile se măresc pe zi ce trece? Ce facem cu ceea ce doar cu indulgenţă se mai pot numi drumuri? Răspunsul este simplu şi îl acceptăm pentru că nu avem de ales: oraşul se modernizează.

Străzile, paguba şoferilor Bulevardul 1 Mai, în zona sensului giratoriu de la Ciupercă, a fost prins în programul anual de plombe al Primăriei Craiova. Din acest motiv, asfaltul a fost răzuit. Au rămas gropile în drum, care s-au umplut cu apă de la ploi sau de la zăpadă. Strada a rămas aşa săptămâni bune, iar şoferii craioveni au fost forţaţi să se mulţumească doar cu promisiunea că se va rezolva... cândva. Iar mai-marii oraşului promit în continuare. „Azi după-amiază (marţi - n.r.) se intră la Ciupercă şi se toarnă covorul asfaltic. Lucrarea se termină într-o zi, două“, a declarat Adriana Motocu, directoarea Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Craiova. Cu toate eforturile susţinute depuse de administraţia locală, pe drumur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 22 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°