Deşi pare mai degrabă un moft decât o idee care ar putea genera rezultate palpabile, brandingul de oraş e luat în calcul, cel puţin la nivel declarativ, de mai multe administraţii locale. Marile oraşe, ca şi localităţi devenite repere turistice, lucrează mai mult pentru îmbunătăţirea imaginii proprii, dar unele, precum Iaşiul, se gândesc serios să lanseze un program de branding municipal. „Rolul primordial al unui brand de oraş este să-l plaseze pe o anumită h
Deşi pare mai degrabă un moft decât o idee care ar putea genera rezultate palpabile, brandingul de oraş e luat în calcul, cel puţin la nivel declarativ, de mai multe administraţii locale.
Marile oraşe, ca şi localităţi devenite repere turistice, lucrează mai mult pentru îmbunătăţirea imaginii proprii, dar unele, precum Iaşiul, se gândesc serios să lanseze un program de branding municipal. „Rolul primordial al unui brand de oraş este să-l plaseze pe o anumită hartă, în funcţie de potenţialul de succes evaluat iniţial, cât şi de a crea şi menţine o percepţie pozitivă. Poate să fie un brand cultural, economic, universitar, tradiţional, arhitectural“, spune Bogdan Brânzaş, CEO al agenţiei Branzas Design. Un brand puternic de oraş produce, în mod efectiv, bani. Nu este vorba doar de o imagine favorabilă, ci şi de crearea unui mediu de viaţă mai bun, de diminuarea migraţiei forţei de muncă, de dinamizarea climatului educaţional şi cultural şi chiar de un avantaj competitiv faţă de alte localităţi. Pentru un astfel de proiect „este nevoie de consultanţi de brand care să ajute în conceptualizarea unui program de branding de oraş“, spune Aneta Bogdan, managing partner al agenţiei Brandient. „Problema este că oraşele sunt conduse de administraţiile locale, legate de puterea politică şi de interesele câteodată ascunse ale acesteia; acest lucru face aproape imposibilă aplicar