Ministerul de Externe a trimis peste 600.000 de buletine de vot in 93 de state, pentru alegerile europarlamentare si referendumul din 25 noiembrie, a anuntat joi purtatorul de cuvant al ministerului, Ilie Banica, informeaza NewsIn.
Ministerul de Externe a precizat ca numarul buletinelor de vot, cate 300.000 pentru fiecare scrutin, a fost stabilit pe baza estimarilor ambasadelor si oficiilor consulare ale Romaniei, a evaluarilor Centralei MAE si comparand numarul de participanti la vot in scrutinele anterioare - alegerile din 2004 si referendumul din mai 2007.
Spre exemplu, la referendumul din mai au votat in strainatate 75.027 de persoane, a declarat Ilie Banica.
"Consideram ca este un numar suficient, iar acolo unde va fi nevoie exista proceduri legale pentru suplimentarea numarului de buletine de vot. Nu consideram ca ar putea constitui o potentiala problema acest aspect", a subliniat purtatorul de cuvant, refuzand sa comenteze criticile adresate de presedintele Traian Basescu privind organizarea "catastrofala" a votului din strainatate.
Luni, 19 noiembrie, au fost trimise catre misiuni ultimele materiale prin curier rapid, iar miercuri, 21 noiembrie, au fost trimise ultimele materiale prin intermediul curierierilor diplomatici catre o serie de misiuni diplomatice romane, a mai spus Banica.
Repartizarea buletinelor de vot pentru cele 181 de sectii de votare este disponibila pe site-ul MAE.
La consulatele in care nu a existat suficient personal pentru organizarea si desfasurarea adecvata a celor doua scrutine, MAE a decis suplimentarea numarului functionarilor prin delegarea a circa 100 de angajati din Centrala MAE.
La scrutinul pentru desemnarea deputatilor romani din Parlamentul European, cetatenii romani aflati in strainatate, dar care au domiciliul in Romania pot vota la scrutinu