Bucurestiul nu mai este o periferie a Europei, cel putin din punct de vedere cultural. O scriu apasat, fara urma de ezitare. Daca din punct de vedere politic stam prost – si e de ajuns sa privim la ciondaneala nesfirsita de la virful politicii romanesti, la probele de incompetenta si la gafele in lant –, cultural ceva se misca in directia buna. E, mai intiii, o efervescenta a institutelor culturale, a ambasadelor si a serviciilor culturale de la Bucuresti. Daca acum citiva ani, la inceputul deceniului, ca sa luam o borna temporala aproximativa, programul era destul de rarefiat, astazi exista o concurenta benefica si stimulatoare: vin la Bucuresti scriitori cu priza in tara lor de origine, se organizeaza evenimente care nu plictisesc, cu audienta in rindul puiblicului romanesc.
Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana a potentat faptele culturale din toata Europa, care ajung la Bucuresti; sintem conectati editorial si artistic (din acest punct de vedere constatam ce frenezie este in „a inhata“ autori premiati in Occident, imediat tradusi si „livrati“ publicului romanesc), ajungem in sincronie cu Europa. Daca parcurgeti doar ultimele numere din Observator cultural, veti vedea ca reprezentantele si directiile culturale ale tarilor din UE sint active si propun evenimente prodigioase. Acesta e un semn de normalitate.
Nu acelasi lucru se poate spune despre diplomatia romaneasca, aflata intr-un impas. „Cazul Mailat“ si tot cortegiul de evenimente insotitoare au prins descoperita diplomatia romaneasca. S-a reactionat tirziu si hazardat, n-am avut expertiza, strategie si o „forta de reactie“ rapida care sa ofere italienilor si restului Europei alternativa civilizata, chibzuita si detensionata. Vedem o lume politica prea putin pregatita sa faca fata provocarilor.
Presedintele Basescu, de care depinde linia politicii externe romanesti, este izola
