Presedintele PSD, Mircea Geoana, a criticat, joi, la Iasi, decizia presedintelui Traian Basescu de a ataca la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) proiectul de lege al Pro Democratia (APD) privind votul uninominal, asumat de Guvern, anunta NewsIn.
"Presedintele tarii a facut o greseala cand a atacat proiectul Pro Democratia. In cazul in care referendumul va fi invalidat, ne putem trezi sa nu avem niciun fel de vot uninominal la urmatoarele alegeri. Fac un apel la premierul Tariceanu si la Traian Basescu sa nu se mai certe, sa trecem de alegerile pentru Parlamentul European si apoi sa ne concentram asupra votului uninominal", a declarat Geoana.
Pe de alta parte, liderul PSD i-a multumit lui Traian Basescu pentru ca promoveaza clipurile electorale facute de tineri social-democrati.
"A fost o chestie haioasa: un clip facut de niste tineri creativi din PSD, care era o parodie la reclama de la Zaraza, a fost postat pe site-ul lui Basescu. In acel clip era o ironie la caltabos. ii multumesc presedintelui pentru sustinere si pentru ca promoveaza PSD", a mai spus Mircea Geoana.
Liderul PSD a tinut sa dezminta faptul ca partidul sau a facut aliante cu PD sau cu PNL, lucruri relatate de presa centrala. " Sunt niste simple speculatii si intoxicari de campanie", a conchis Mircea Geoana.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, se afla, joi, la Iasi pentru a participa la un miting electoral la care sunt asteptati, spun reprezentantii PSD, peste 10.000 de oameni.
Presedintele Traian Basescu a anuntat, miercuri, la Timisoara, ca a contestat la Curtea Constitutionala Legea votului uninominal asumata de Guvern si aprobata de Parlament, in conditiile in care termenul pentru promulgarea ei expira la data de 26 noiembrie, a doua zi dupa referendum.
- Basescu ataca la CC uninominalul lui Tariceanu
@