Printre subiectele preferate de elitele politice din Romania, aluziile la bunastarea natiunii se afla la loc de cinste. Cu siguranta, „binele comun“ este o chestiune cit se poate de nobila, scopul ultim al artelor guvernarii din antichitate si pina in prezent. insa, in secolul al XXI-lea, abordarea binelui general doar prin simpla mentionare a cuvintelor „natiune“ si „popor“ poate sa denote fie anacronism, fie, din contra, exces de populism. Nu ma voi opri de aceasta data la analiza primordiala a platformelor politice, a programelor de guvernare sau a discursurilor televizate.
Ceea ce ma intereseaza aici nu este simpla analiza discursiva, ci o abordare mai putin frecventa a mijloacelor de garantare a binelui general. Asadar, o analiza a starii natiunii in limbajul unei „natiuni istete“ sau, din contra, mai putin istete.
Care este, in prima instanta, legatura directa dintre o natiune, domeniul intelligence-ului, cetateni si reprezentantii lor? Pentru a evita o intelegere eronata, adica facila si superficiala, a termenilor utilizati, este util sa incepem cu un mic detour asupra termenilor de „natiune“ si „natiune isteata“, ca parte fundamentala a redefinirii domeniului intelligence-ului.
Doua sensuri ale natiunii
incepind cu textele revolutionarilor francezi, ale poetilor romantici germani si ajungind la o serie de studii de specialitate din prezent, observam ca termenului „natiune“ ii sint atribuite doua acceptiuni. Prima, originara in anii Revolutiei Franceze, desemneaza ansamblul corpului de indivizi reuniti de un cadru juridic si institutional. De cealalta parte, popoarele din Centrul si Estul Europei, incluzind si Germania in aceasta arie geografica, formuleaza in secolul al XIX-lea o perspectiva mult mai romantica, sustinind ca o natiune se naste pe urmele unei sensibilitati colective, in societatile care, desi impartaseau a