Un incitant Festival International de Muzica de Camera s-a derulat intre 4 si 17 noiembrie, nu numai in Bucuresti. Cu programe variate si oferte generoase pentru multe capricii si felurite gusturi. Propunerea de a muta muzica si in alte locuri decit unde mergem in mod constant nu poate fi decit bine-venita. Ca este vorba de Muzeul Taranului Roman sau Palatul Cotroceni – neaparat cu Buletinul! –, ca este vorba de Muzeul National de Arta sau Teatrul Thalia, intentia lui Razvan Popovici, sufletul acestui festival, a fost mai mult decit inspirata. Muzica de camera nu are, din nefericire, multi aderenti, daca ar fi sa iesim din ghetoul muzicienilor profesionisti si al melomanilor impatimiti de acest gen de mare frumusete si profunzime.
Ce poate fi mai inaltator pe lumea asta decit ultimele sase cvartete de Beethoven, Fata si Moartea si Pastravul de Schubert, cele sase cvartete de Béla Bartók sau Octetul si Dixtuorul pentru suflatori de George Enescu? Din nefericire, ne lasam furati de prostioarele simpatice ale contingentului, nu avem suficienta tarie de a renunta la micile noastre tabieturi sau comoditati – cum sa iesi din casa pe vreme rea, desi ai la indemina, prin cele mai sofisticate mijloace tehnologice, toate minunile istoriei muzicii? – astfel ca ne lasam singuri vaduviti de o parte din „corola de minuni a lumii“, cum spunea cindva, cu multa indreptatire, poetul, uneori mut ca o lebada, alteori nerefuzind farmecul discret al amorului pamintesc.
Lucian Blaga, ruda Bredicenilor, de care atit de rar si necuviincios de superficial ne mai amintim. Muzica de camera, Blaga, la ce bun daca cei trei mari „B“ din istoria muzicii au fost inlocuiti in imediat de alti trei „b“, mai mititei, este adevarat, dar foarte vizibili. Sa-i numim noi sau nu are nici o noima? Nu am ajuns la „Colosseum Bragadiru“, din Palatul Bragadiru, unde s-au interpretat An
