Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remiză echitabilă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 noiembrie 2007 ·

FC Drobeta - CSM Vâlcea 1-1

Stadion „Municipal“, spectatori: 500.

Au marcat: V. Bucă ’67-p. / Vişa ’15

FC Drobeta: Munteanu - Neacşu (’25 Poenaru), Amzucu, Ignat, Dicu, Trofin - Păun, Moutinho (’52 Bucă), Epure - Jenaru, Boboescu. Antrenor: Marian Bucurescu.

CSM Vâlcea: Rîmniceanu - Stanca, Vişa, Chirciu, Lungan - Melcea, Dandea, Cilean, Cercel - Ekwala (’76, V. Bucă), Boroiban (’59 Onofrei). Antrenor: Marian Bondrea.

Cartonaş roşu: Stanca (’88).

Au arbitrat: R. Petrescu - C. Fecioru, Ov. Maier.

Partida disputată ieri pe „Municipalul“ severinean a creat serioase probleme celor două formaţii din cauza noroiului care a acoperit cea mai mare parte a gazonului. Antrenorul gazdelor, Marian Bucurescu, a început cu cinci fundaşi printre care şi Neacşu, pentru prima oară titular, forţat de accidentările lui Ciucu şi Mitici. La prima fază de atac a oaspeţilor, fundaşul central Vişa a marcat cu capul din 12 metri, după o centrare la care severinenii au solicitat aut. După 25 de minute, văzând că oaspeţii insistă pe partea lui Neacşu, antrenorul Bucurescu l-a înlocuit cu Poenaru şi acţiunile vâlcenilor nu au mai avut aceeaşi vigoare.

Repriza secundă a debutat cu protestele gazdelor la o fază la care acestea au solicitat 11 metri la pătrunderea în careu a lui Boboescu (’48). Egalarea a venit în minutul 67, din penalti, prin Bucă, după semnalizarea asistentului Fecioru, ceea ce a dus la proteste vehemente din partea antrenorului Bondrea. Finalul de joc putea să mai aducă goluri, atât pentru vâlceni, prin Onofrei, cât şi pentru severineni, prin Epure, care a şutat în bară (’83). Remiza a fost echitabilă, având în vedere starea gazonului.

„Jocul a fost influenţat de factori externi, cum ar fi starea gazonului, însă am plasture la gură, nu pot vorbi. Sper ca aceia care sunt îndreptăţiţi să fi văzut“, a afirmat la final, supărat, Mar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°