"Putem oare imagina o societate in care institutiile sunt perfecte, legile sunt minunate, iar cetateanul e absent? Nu." Sa le ai pe primele fara cel din urma este ca si cum ai avea un laborator performant fara savanti capabili sa manuiasca aparatele sau o biblioteca dispunand de toata stiinta lumii lipsita cu totul de cititori doritori sa o absoarba ori capabili sa o inteleaga.

Asa cum valoarea unei masini e data de capacitatea de a o manui, toate institutiile democratice nu valoreaza nimic in absenta acestei institutii imposibil de codificat ori legiferat care este institutia cetateanului.

Ca o regula generala, forta oricarui dispozitiv material e data de partea sa cea mai slaba. Nu puterea automobilului da forta sa competitionala, ci indemanarea celui care il conduce.

La fel este si pentru civilizatii: forta unei civilizatii nu e data de cultura si tehnica ei acumulate in biblioteci si muzee, ci de capacitatea oamenilor care se revendica din ea de a transforma in fiecare moment toata cunoasterea ei potentiala in forta imediat disponibila.

Nu e suficient ca stramosii nostri au inventat calculul diferential: trebuie sa stim si noi sa rezolvam ecuatii diferentiale.

De aceea, orice sistem are exact taria partii sale cele mai slabe. Si, din acest motiv, oricat ar parea de ciudat, democratia e aparata nu atat de institutiile prin care functioneaza, cat prin cetatenii dispusi sa o sustina. Orice democratie are forta cetatenilor sai, luati si individual, si in comunitate.

Republica de la Weimar s-a prabusit nu pentru ca nu avea institutii bune, ci pentru ca n-a avut cetateni care sa creada in ea (republica fara republicani).

Prin urmare, a avea doar institutii (in cazul nostru, a le fi importat litera cu litera) nu inseamna totul, iar uneori (cazul nostru) inseamna prea putin. Pentru a fi de