Atatata de politicieni, gestionata dezastruos de autoritati, criza survenita intre Romania si Italia sub pretextul delincventei – dar, in fapt, pe tema migrarii fortei de munca – reflecta realitati sociale, economice si de gandire ori simtire multistratificate, mai complexe decat lasa media sa se inteleaga. Ceea ce etaleaza Italia in aceste zile, ca un barometru sui generis al intregului care este Europa comunitara, e o diversitate de situatii si de reactii care abia ele, considerate impreuna, pot permite descifrarea mai atenta a provocarilor prezentului imediat ca semn al unor tendinte ce se vor prelungi si articula mai substantial in viitor.
In primul rand, vizibila – mai cu seama pe strazi – ramane oroarea italianului comun de sordid, marginal, imund. Pusa in acesti termeni, problema permite intelegerea modului specific in care actuala cruciada antiromaneasca inseamna, de fapt, o incercare de a frana importul de saracie in UE, de a asimila pauperitatea cu delincventa si de a zagazui evolutiile acesteia inspre violenta si manifestare anarhic-antisociala. Totul, desigur, beneficiind din plin de reflexul insului de a identifica raul in afara propriei comunitati, prin recursul la stereotipurile negative caracteristice perceperii strainului, si de simbolica incarcare cu toate pacatele lumii a unui tap ispasitor, diferitul din punct de vedere etnolingvistic, cultural si rasial. Sunt reflexe prezente din plin, din pacate, nu doar pe Tibru, ci si pe Dambovita, Mures ori Siret, iar concretizarea lor a insemnat si inseamna, acolo si aici, incendieri de case ale rromilor, linsaj, vendetta scapata de sub control, discriminare.
La Roma, toate aceste notiuni si constatari cu caracter general dobandesc insa coloritul pestrit al faptului de viata. Hoti de portofele in metrou, babute cucernice care cersesc in preajma bisericilor prin cartierul turistic Trastevere,
