Pe aici, nu stim ce sa facem cu cei rai. Hotii, tilharii, criminalii (ca si nebunii ori cersetorii) ne ingrozesc, ne scirbesc. La zdup cu ei cind ii prindem in exercitiul functiunii, si cu asta, basta!, ne-am spalat pe miini! Nu ne intereseaza cum si-au dus zilele inainte, desi era clar ca, lasati sa crape de mizerie, nu puteau sa devina, in destule cazuri, decit hoti, tilhari si criminali. Nimeni nu-si bate capul cu viata lor nici dupa ce au fost vomitati in libertate de gurile puscariei, asa ca, inevitabil, cei mai multi dintre ei o iau de la capat, sucombind iar la sinul „mititicai“.
Ca e asa, s-a vazut clar din intimplarile ultimelor zile din Italia, intimplari cu „eroi“ de cetatenie romana, care au facut ca tarile din UE sa inceapa a-si inchide grabnic o parte din usile deschise in fata emigrantilor din zona carpato-dunareano-pontica. Romania s-a dovedit complet descoperita in fata evenimentelor, nu-si facuse temele nici la acest capitol: habar n-avea macar despre cifra emigrantilor nostri in tarile UE; cit despre vreo strategie ca sa-i monitorizeze si sa-i apere, nici nu se punea problema; cireasa de pe tortul asta negru s-a dovedit a fi ne-putinta (sau ne-vointa?) vinovata, ba chiar ticaloasa a consulatelor si ambasadelor noastre de a se implica in viata diasporei romanesti, cea pentru care, printre alte misii la fel de importante, functionarii lor erau platiti sa ocupe acele posturi. Pentru mine, acum, statul roman nu e departe de imaginea deplorabila a parintilor detracati, din zona lumpen, care, paruindu-se intre ei sau infundind circiumile, isi uita cu zilele copiii inchisi in casa, unde acestia mor de foame sau iau foc de la plitele nesupravegheate sau sint ingropati sub peretii cocioabelor natale in urma cine stie caror altor nenorociri.
E socant ca statul roman, cu toata liota de functionari mai prost sau mai bine platiti, nu e
