Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci puşcăriaşi de la Penitenciarul Iaşi s-au intoxicat cu barbiturice

Publicat in Gandul, vineri 23 noiembrie 2007 ·

Un număr de cinci deţinuţi de la penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi s-au intoxicat vineri cu barbiturice, iar unul a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele de la o mână. Trei dintre cei cinci deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi care s-au intoxicat cu barbiturice au ajuns, vineri, în stare gravă la spital, alături de cel care a încercat să-i ia viaţa tăindu-şi venele, iar doi dintre intoxicaţi sunt îngrijiţi în infirmeria închisorii. "Prezintă forme diferite de intoxicaţii cu barbiturice, unul este în comă de gradul I.", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, şef UPU la Spitalul de Urgenţe Iaşi.

Gardienii i-au descoperit, vineri dimineaţă, pe cei cinci bărbaţi care stăteau ameţiţi în aceeaşi cameră de detenţie. S-a constatat că starea de euforie a fost dată de consumul de barbiturice. Tot vineri, gardienii au descoperit un alt deţinut, dintr-o altă celulă, zăcând într-o baltă de sânge, după ce a încercat să-şi ia viaţa tăindu-şi venele cu o lamă improvizată dintr-o coadă de lingură. "Nu au mai făcut asemenea gesturi până acum, nu au nimic de protestat. Din discuţiile cu cei doi cu care am putut comunica au recurs la acest gest pentru a se simţi bine şi pentru a mai uita de detenţie", a declarat Marius Vulpe, director la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Conducera închisorii a început o anchetă pentru a vedea cum au făcut deţinuţii rost de medicamente. (T.G.)

Un număr de cinci deţinuţi de la penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi s-au intoxicat vineri cu barbiturice, iar unul a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele de la o mână. Trei dintre cei cinci deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi care s-au intoxicat cu barbiturice au ajuns, vineri, în stare gravă la spital, alături de cel care a încercat să-i ia viaţa tăindu-şi venele, iar doi dintre intoxicaţi sunt îngrijiţi în infirmeria închisorii. "Prezintă forme

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Rezultate finale în judeţul Mehedinţi: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă pe primele două locuri

News.ro acum 31 minute
Marcel Ciolacu se află pe primul loc al preferinţelor în urma primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Mehedinţi, potrivit rezultatelor finale. Pe locul al doilea se află Nicolae Ciucă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum o ora
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 4 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 4 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 4 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 6 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 5 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 11 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°