Orange va vinde in Franta dispozitivul iPhone produs de Apple, impreuna cu un abonament pe doi ani, al carui pret minim va fi de 1176 euro, informeaza Les Echos, citat de Reuters.
In Germania, operatorul T-Mobile a fost obligat sa vanda telefonul si fara abonament, dupa ce Vodafone a obtinut in instanta interzicerea restrictionarii vanzarii terminalului printr-un contract de exclusivitate.
Astfel, neblocat in reteaua T-Mobile, iPhone costa acum 999 euro, un pret destul de ridicat, iar cotidianul francez se asteapta ca, telefonul fara abonament sa aiba un pret similar si in Franta.
In perioada iulie-septembrie, Apple a vandut pe piata din Statele Unite ale Americii circa 1,12 milioane de dispozitive iPhone, iar de la lansarea pe piata care a avut loc la finele lunii iunie a acestui an, numarul telefoanelor vadute a ajuns la aproximativ 1,4 milioane de terminale, depasind estimarile analistilor.
Pana la sfarsitul anului 2008, compania americana si-a propus sa vanda 10 milioane de astfel de telefoane, reprezentand 1% din piata totala de telefoane mobile.
Pentru comercializarea in Europa, Apple a incheiat contracte de exclusivitate cu trei mari operatori respectiv cu Orange in Frante, cu T-Mobile in Germania si cu O2 in Marea Britanie. Pana la sfarsitul acestui an, terminalul cu o capacitate de 8GB va fi comercializat oficial numai pe aceste trei piete.
Potrivit NewsIn, recent, in Germania, operatorul T-Mobile a fost obligat sa vanda acest telefon si fara abonament, dupa ce Vodafone a obtinut in instanta interzicerea restrictionarii vanzarii terminalului printr-un contract de exclusivitate.
Pana la acesta hotarare, clientii trebuiau sa semneze un contract pe 24 de luni cu T-Mobile, care costa cel putin 1.176 euro, pentru a putea achizitiona Apple iPhone la un pret de 399 euro. Operatorul german