Perioada de dupa decembrie 1989 nu a dus la schimbari de substanta in relatia cu URSS si, ulterior, cu Federatia Rusa. In primii ani, precautia excesiva a presedintelui Ion Iliescu de a nu fi considerat cu vederi pro-ruse a facut ca relatiile bilaterale sa bata pasul pe loc, de unde chiar si cei cu intentii bune nu au reusit sa le urneasca. Din partea rusa, inocularea indelungata de venin antiromanesc nu poate fi anihilata usor.
Nimic nou pe frontul de Est, doar greseli dupa 1990
Primii ani de dupa prabusirea URSS puteau fi in beneficiul ambelor state, dar startul s-a pierdut, au rezultat doar stagnare si regres. Alexandr Ciurilin, actualul ambasador al Rusiei, reputat si experimentat istoric, a declarat, dupa momentul prezentarii scrisorilor de acreditare, ca "noua Rusie nu considera pe nimeni dusman" si ca politica externa "este construita pe baze pragmatice", fapt extrem de incurajator. Sper ca si responsabilii din tara noastra au receptat dorinta diplomatului rus "ca si la Bucuresti sa se asculte cu atentie ce se vorbeste la Moscova".
Dar referirile la acest spatiu sunt doar de ordin general, mai ales ca diplomatia romaneasca de dupa 1990 nu a avut un program concret de dezvoltare a raporturilor cu Federatia Rusa si statele succesoare ex-URSS. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu a avut o strategie pe termen lung de politica externa, valabil si pentru Presedintia tarii, cu obligatii constitutionale de practica a unei astfel de diplomatii.
Principiul "merge si-asa" nu mai functioneaza
Toate institutiile cu atributii in politica externa s-au angajat cu forta aproape exclusiv in realizarea celor doua obiective majore, NATO si UE, timp in care state importante au fost neglijate cu buna stiinta, zone cu o dinamica extraordinara, bogate in resurse naturale.
Fostul ministru polonez de Externe, Geremek, arata cum,
