"A fost nimeni-divinul când m-a scuipat din poezie/ ca pe un avorton luminat însemnat pe hârtie./ Nimeni nu ştie mai bine ca mine/ că latră mai frumos decât câinele Diogene/ pe câmp la Academie./ Sentimentele pe care mi le-a dat s-au dus cu poetul la curve/ şi nu s-au mai întors/ mi-au trimis o carte poştală cu icnete surde./ Cuvintele n-au auzit că pe mine poezia/ m-a dezvăţat de iubit./ Până şi moartea s-a trezit nebună să mă pună pe chefuit/ să-mi arunce în faţă hârtia/ cosciugul acesta jignit./ Nu mai am limbă nimeni/ te latru ca femeia cu haina mortului în braţe./ La mine în nimic nu te aşteaptă să-ţi recite nimeni./ Nici floarea jupuită/ pe care n-a iubit-o sfântul."

"Cine vrea să se sinucidă să mă întrebe mai întâi pe mine/ câinele ridicul care nu promite nimic/ "marele masturbator" pe care-l caută scriitorii şi curvele/ dirijorul rataţilor care latră priapic la stele/ prinţul canin din gura tigrului care nu suportă premianţii/ şi se retrage în sine până la întâlnirea cu spermatozoidul filozof/ care moare.../ Cine a făcut dragoste m-a făcut pe mine/ cine a scris o carte m-a ucis/ cine a îndrăznit să devină celebru m-a făcut ateu/ şi cine a murit a semnat pentru câine/ ca să se nască ultimul poet de pe pământ."

"Am reuşit să ratez o viaţă între voi/ aşa că în moarte voi fi câine bleg/ îmi voi citi la javre lirice bubele/ puroaiele fin caligrafiate pe foi şi pe sâni pentru alţii./ Ar fi trebuit să latru/ să mă încolăcesc în biblioteca de geniu de pe coapse/ cu tâmpla în carlinga zemoasă şi fierbinte/ cu viaţa tulburată de câinii zburători/ cu pene care scriu în carne în respirare/ o reverenţă asasinatul vina/ sau poezia de după ruşine, de după lume./ însă alte mâini să scriu altă ratare/ alte picioare să cad scârbos în alţi genunchi/ şi altă întrebare".

"Arată ca femeie care regretă totul/ şi întotdeauna zâmbea ca după o dispariţie/ sau ca după