Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul, pe locul doi la tratamente în străinătate

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 23 noiembrie 2007 ·

De la începutul anului şi până în prezent, doar şapte braşoveni s-au tratat sau urmează să se trateze în spitale din Uniunea Europeană prin intermediul formularului E 112. Braşovul se află totuşi pe locul doi, după Bucureşti, în clasamentul judeţelor care au trimis cei mai mulţi asiguraţi la tratament peste hotare. La nivel naţional, 84 de români au beneficiat de prevederile formularului.

Statistica a fost prezentată miercuri de Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Acesta a făcut şi primele precizări legate de acordarea dreptului de tratament în unităţile din Uniunea Europeană. Astfel, potrivit lui Ciurchea, „regula generală este că acest formular este eliberat înainte de plecarea persoanei la tratamentul planificat. Formularul poate fi eliberat şi după plecarea bolnavului, dar numai dacă din motive de forţă majoră nu a putut fi eliberat anticipat”. De asemenea, medicul curant este cel care îşi asumă diagnosticul pentru care a solicitat tratamentul în străinătate, Casa de asigurări verificând doar legalitatea actelor din dosar, fără a interveni în tratament sau alegerea clinicii. Formularul E 112 a fost introdus la 1 ianuarie 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană. El va fi eliberat în două cazuri - dacă un pacient este în tratament şi îşi schimbă reşedinţa pentru o perioadă determinată sau dacă bolnavul are o afecţiune care trebuie tratată urgent, dar, din motive obiective, nu poate fi tratată în România. În plus, respectiva afecţiune trebuie să fie cuprinsă în pachetul de bază, altfel se intră pe un program similar al Ministerului Sănătăţii Publice. De la începutul anului şi până în prezent, doar şapte braşoveni s-au tratat sau urmează să se trateze în spitale din Uniunea Europeană prin intermediul formularului E 112. Braşovul se află totuşi pe locul doi, după Bucureşti, în clasamentul judeţelor care

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 55 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°