Orice s-ar spune în mod oficial - sau mai puţin oficial - despre perioada comunistă, oricât de odioasă ar apărea astăzi, ne place sa citim despre ea. Valoarea documentară, împreună cu o luare de poziţie personală, asigură, de cele mai multe ori, succesul autorului care se încumetă la acest subiect. Având în vedere aceste considerente, nu e greu să deduceţi că autorul pe care vi-l propun de data aceasta are parte, de la bun început, de o primire pozitivă. Şi - totuşi - nu numai datorită subiectului pe care îl alege, ci mai ales, pentru felul particular şi fermecător în care acesta îşi scrie cartea.

Aşadar, Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor. Un roman apărut de curând la Editura Polirom, aflat la a doua ediţie. Pe scriitorul basarabean îl cunoaştem încă din anii '90, de când acesta convinge critica prin câteva cărţi de poezie : Elefantul promis (1996), Cartea Războiului (1997). Şi - mai mult decât atât - îi influenţează pe tinerii scriitori ai viitoarei generaţii 2000 (Marius Ianuş e un exemplu relevant). Din 1999, Ştefan Baştovoi e cunoscut drept părintele Savatie, după ce se călugăreşte la Mănăstirea Noul Neamţ din Basarabia, dar continuă să scrie pe teme filosofico-teologice: Între Freud şi Hristos, Ortodoxia pentru postmodernişti, A iubi înseamnă a ierta ş.a. În acest context - şi nu numai -, romanul Iepurii nu mor este altceva. Totul se petrece în Basarabia, parte a Uniunii Sovietice post-leniniste. Un elev în clasele primare, Alexandr Vakulovski - zis Saşa - apare ca personaj, dacă nu principal, în orice caz reflector. Nu mă aventurez în a-l numi personaj principal pentru că acesta este mai degrabă marioneta fragedă pe care o pune în mişcare energia marelui U.R.S.S. Educat în ideologia leninistă, Saşa este, de la început până la sfârşit, admiratorul febril al conducătorului rus. Entitatea centrală rămâne, deci, spiritul atât de binecunoscut al comunismului. Î