Titlu permanent. în condiţiile în care parametrii vieţii publice rămîn nemodificaţi. Ba, de la o zi la alta, tensiunile cunoscînd o isterizare fără precedent, încît echilibrele ce ni se păruseră posibile în noul stat de drept ivit după dictatură sînt bulversate ciclic de conflicte din ce în ce mai stridente, mai periculoase pentru stabilitatea după care tînjim.
A fi sustras, cu program, situaţiei e o soluţie. Şi nu puţini, nu puţine categorii apelează la astfel de tratament. Aducător constant de linişte şi de viaţă tihnită, ca şi cum ce se întîmplă dincolo de coconul fericirii proprii nici n-arp exista. E de bănuit rictusul superior al celor ce, văzîndu-şi doar de-ale lor, îi tratează pe ceilalţi ca pe exemplare demne de compasiune. Cu atît mai mult cu cît acestea din urmă sînt şi cele mai vociferante, crezînd că astfel s-ar putea îndrepta lucrurile.
Mai e însă o categorie sustrasă, autoprotector, celorlalte două, detestîndu-le în egală măsură, întrebîndu-se totuşi, cu bun simţ, dacă nu cumva, la rîndu-i, e detestabilă.
A continua astfel evaluarea, nu se dă cumva curs unei posibile laşităţi, prin retragere grijulie şi, la urma urmei, comodă din multe puncte de vedere?
Neputîndu-mă înscrie în eşalonul briliant al îmbogăţiţilor peste noapte, sau - simetric - al întreprinzătorilor oneşti, producători, aceştia, de beneficii generale, nu pot adera nici la corul vocalizatorilor, fie ei perdanţii de rînd ai tuturor timpurilor, fie profesînd cu bună ştiinţă guraliva meserie. însuşindu-mi deopotrivă ceva din sugestiile ambelor tagme, îmi convine să mă plasez în poziţie mediană, nu neapărat laşă, mai degrabă dezirabil înţeleaptă, văzînd în situaţia de moment raţiuni egale de a exista, dar, salvator, şi de a le contrapune ceva ce merită luat în seamă.
Două vizite făcute, aproape simultan, întîi unui eminent profesor ieşean, apoi unui fab
