Filă de jurnal
Rămâi un timp şi-aşteaptă-n lenevire
Ca un hotar, în abur, după ploaie,
Neîncercat de legile pieirii,
Supus doar altor patimi şi îndemnuri
Din rădăcini, din flori şi din seminţe -
încă mai crezi că ultima răsplată
A strigătului tău ar fi ecoul,
Imaginând cum dealuri după dealuri
Ar sta, în lutul lor să-l mai repete -
Credeai că poţi opri din destrămare
Ceea ce-i dat să fie-a destrămării,
încremenind o lume-n veşnicie,
Uitând măsura clipei şi secundei, -
Şi dac-ai vrea în schimb să afli preţul
Pe alt cântar al amăgirii tale,
Ar fi aceeaşi mână de cenuşă
Pe care-ar fi s-o-mprăştii peste toate
Ori doar pe urma lor imaginară.
Şi-acesta încă nu-i decât un gând,
Un joc târziu la masa ta de lucru
în linişte şi-n zarva citadină,
Străin de câte-ai sta să te cutremuri
De-ar fi să mai cunoşti Apocalipsa -
Răgazul tău, oricum nu intră-n calcul
De ani, ştiind că soarele mai are
Până la stins vreo două miliarde -
Şi-aşa, glumind, te-apucă miezul nopţii,
Mai încercând să afli câte ceva
Din spuza cam răcită-a vetrei tale.
Să leneveşti e timpul şi norocul,
Ca un pământ în care-ai pus de toate,
Să recunoşti pe când vei fi pământ
Tiparul însuşi al fiinţei tale!
Ţărm
Mai strig, şi luntrea întârzie.
încolo, peste Râpa Morii,
închipuiri şi poezie...
Aud cum se destramă norii
E-o zi, şi nici nu ştiu ce zi e,
întors prin veacuri şi istorii
în apa tulbure verzie...
Aud cum se destramă norii
Şi în răchiţi, ce frenezie,
Şi-n plopi, ce patima culorii!
Mai strig, dac-o mai fi să vie...
Aud cum se destramă norii
@N_P
