Alexandru Dobrescu Se zice ca niste absolventi de facultati iesene, scandalizati ca tezele de licenta le erau fara incuviintare vandute pe Internet, au protestat in modul cel mai ferm cu putinta impotriva unei asemenea reprobabile practici si au cerut sa se ia masuri. Si se mai zice ca, luand act de aceasta sesizare, universitatea a dispus o ancheta in urma careia a ajuns la concluzia indubitabila ca raspunzatoare de frauda erau centrele de multiplicare, care-si facusera un obicei din a realiza si copii de uz propriu, scoase ulterior la mezat. Iar fiindca i se solicitase si o rezolvare a intolerabilei situatii, aceeasi universitate a decis ca lucrarile de licenta sa fie imprimate numai in puncte special autorizate, situate fara exceptie pe raza institutiei de invatamant.
Probabil ca tezele in cauza vor fi fost din cale afara de originale, caci, altminteri, toata tevatura iscata in jurul lor ar fi de-a dreptul caraghioasa: pentru ca, nu-i asa, ce sens ar avea sa te scandalizeze copierea ilicita a unei teze obtinute prin mijloace similare?
Intamplarea ma pune, totusi, pe ganduri. Admit ca lucrarea astfel sustrasa si valorificata era originala de la cap la coada, ceea ce ar reprezenta, in actualele circumstante universitare, o rarisima exceptie. Numai ca, atunci, autorul ei n-ar avea defel motive de ingrijorare. Nefiind de colea, o teza originala se tine minte si orice profesor cu memoria intreaga ar sesiza ca i-a mai fost prezentata o data. Originalitatea este prin ea insasi o pavaza in contra fraudei academice. Tezele obtinute prin metoda copy-paste, in schimb, nu se disting prin nimic personal si, ca urmare, pot fi utilizate fara teama de promotiile succesive de absolventi, dascalii, pana si aceia cu memorie de elefant, fiind convinsi, de fiecare data, ca atunci le vad intaia oara.
Daca rationamentul meu e valabil (si nu vad de ce n-
