Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impasul de campanie politică in Romănia

Publicat in Jurnalul, vineri 23 noiembrie 2007 ·

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI

"Cu ce amintiri am rămas de pe urma campaniei de noiembrie romănesc? Cu Mailat, cu Cioroianu, deşertul şi ţiganii. Cu Elodia. Cu listacii. Cu taberele prouninominal Băsescu şi prouninominal Tăriceanu."

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI

Peste trei zile votăm. Pe 25 noiembrie, duminică. Intrebarea esenţială: ieşim sau nu la vot? Formal, mergem la urne pentru două lucruri: europarlamentarele şi referendumul pentru uninominalul cerut de Cotroceni. Pe fond, cetăţenilor interesaţi de politică li se intinde o mreajă care ii indreaptă spre aceeaşi opţiune politică de tip exterminator. Cine va ciştiga duminica asta, in lupta dintre palate? Băsescu sau Tăriceanu?

M-am străduit să urmăresc evoluţiile candidaţilor trimişi de partide pe listele europarlamentare. Surpriza a fost plăcută: tineri cu vărste medii de pănă in treizeci şi cinci de ani au dovedit seriozitate, multă străduinţă şi o competenţă tehnică in afaceri europene care indică cel puţin disponibilitate şi loc de progres. Pentru cei care vor trece proba urnelor romăneşti. Pentru acest inceput de normalitate in asumarea responsabilităţii politice de către pepinierele de tineret din partide, transmit tuturor felicitări sincere şi incredere.

Am fost atent, de asemenea, la industria de campanie desfăşurată de partidele combatante. Abia dacă am intrezărit izul de campanie electorală. Publicitatea electorală aproape că a lipsit, cu excepţia spaţiilor achiziţionate de PNL. Care au abundat. Mare parte dintre partide au pregătit "ostilităţile" cu precaritate. Strategii de campanie insăilate, un ritm neantrenant, abuzul de aşa-zise clou-uri de comunicare. Cum au fost campaniile virale pe internet şi frenezia jocurilor politice pe calculator - de nivelul puştilor de 10 ani, care oricum nu votează - care indică un manierism searbăd şi fără anvergu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°