"Nu stiu daca natura este frumoasa ori urata, insa la tot pasul produce lucruri minunate, care iti atrag atentiunea; vietati a caror viata a o studia este, desigur, o ocupatiune foarte interesanta." Nu sunt cuvintele Ioanei Setran la vernisajul expozitiei scarabeilor de la Mogosoaia, ci ale bunicului artistei, pictorul Octavian Smigelschi. A spune ca, pentru ea, acesta a reprezentat modelul pe care l-a urmat este deja o tautologie. Ne place sau nu, suntem produsul antecesorilor nostri. (Marcela Gheorghiu)

In anul in care ne-am refugiat la Dumbraveni, mama - care era absolventa de matematica - a predat, o vreme, la scoala de acolo. E drept ca ocupatia ei de baza era aceea de a ne creste pe noi, dar nu se manifesta nici pe departe ca o casnica clasica. Verva si veselia ei erau contagioase, iar noi, copiii, eram primii beneficiari ai acestei stari sanatoase. Si ne jucam tot timpul. La Dumbraveni, apoi la Bucuresti, in aceasta casa care, asa cum am mai spus, ii apartinea lui tanti Milica, nasa surorii mele, Ana-Maria. Pe vremea aceea era o casa ticsita, tipic mic-burgheza, in genul locuintelor de la 1900. Tanti Milica era profesoara de pian la domnisoarele de pension. In incaperea in care stam acum se afla salonul: intrai dand la o parte o perdea de margele si te asalta un interior in care zadarnic ai fi cautat, ca nu gaseai un centimetru liber. Pe pereti, tablouri de sus si pana jos, broderii, fotografii inramate.

Pe pat, pe scaune si pe fotolii - perne si broderii, papusi. Pianina era asezata putin mai incolo de locul in care stam noi: avea un servetel brodat pe clape, un altul pe capac, un al treilea chiar pe pianina sus, unde tronau si diverse bibelouri. De o parte si de alta erau atasate doua sfesnice; unde ar fi trebuit sa stea lumanarile se aflau niste "cocosei" brodati, in care se puneau ouale fierte, la masa. Bibelouri, dantelute, masute cu