Festivalul Naţional de Teatru din acest an, a inclus, cu şi mai mai multă generozitate decât în anii trecuţi, şi spectacole de dans, de facturi complet diferite, şi din acest motiv cu atât mai interesante, iar dintre ele, de departe cel mai însemnat a fost spectacolul de teatru-dans, Filozofii, creat de Josef Nadj în 2002, pentru Capitala Culturală Europeană din acel an, Bruges şi adus acum la Bucureşti.

Poate, principala relaţie a genului de spectacol practicat de Josef Nadj cu teatrul constă în faptul că el pleacă, ca şi acesta din urmă, de la un text. Astfel - amintind numai spectacolele prezentate la noi în ţară, de-a lungul anilor - Comedia Tempio, văzut aici în 1993, era inspirat din opera scriitorului maghiar Géza Csath, Les Commentaires d'Habacuc, adus în 1997, pleca de la opera lui Borges, iar cel pe care l-am văzut acum, Filozofii, de la opera scriitorului polonez, de origine evreiască, Bruno Schulz. Dar, ceea ce vedem de fiecare dată pe scenă este doar sensul şi spiritul acelei opere, filtrate de coregraf şi transpuse în alt limbaj, fără text, fără argument narativ. Ceea ce ni se înfăţişează este un teatru al imaginilor, creat de corpuri în mişcare, un teatru foarte puternic fizic şi în strânsă legătură cu elementele mobile asociate şi cu decorul, prevăzut cu multiple şi insolite deschideri, prin care corpurile pătrund sau ies întregi, sau sunt vizibile doar parţial. Imaginile care se nasc în acest fel au o funcţie metaforică, dând naştere unui univers fantastic, suprarealist, balansând între absurd şi dramatic, fără a atinge pateticul, deoarece întregul discurs este puternic marcat de umor.

În Filozofii, Josef Nadj şi-a conceput spaţiul scenic pe trei cercuri concentrice (iniţial, ne-a spus coregraful, au fost patru, mai existând un cerc cu desene). În primul cerc, cel exterior, spectatorii se plimbau, urmărind pe 24 de ecrane-video imagini