Campania electorala a cam trecut fara sa fi starnit cine stie ce valva sau interes in Ardeal. Drept care se impune intrebarea daca regiunea mai poate fi considerata, in prezent, un motor al democratiei din Romania?
In sprijinul acestui calificativ, destule voci – nonardelene – au invocat, de-a lungul anilor, varii argumente istorice, amintind ca Principatul Transilvaniei a fost administrat nu de reprezentanti ai Portii Otomane, ci de mai luminatii ispravnici ai Casei de Habsburg. Au fost relevate, in acest context, efectele administrarii austriece – in special cele induse de introducerea sistemului cadastral, care a permis aparitia unui spirit al proprietatii private mult mai dezvoltat decat in orice alta regiune a tarii. In plus, pluralismul etnic si religios al tinutului devenise binecunoscut, implicand existenta unui rationament al compromisului si intelegerii – o caracteristica ramasa in esenta intacta, chiar si in perioada comunista, desi o parte a populatiei minoritare – anume sasii transilvaneni – incepuse sa emigreze masiv.
In prezent, insa, Ardealul se prezinta cuprins preponderent de apatie politica. Localnicii sunt preocupati de afacerile si problemele lor cotidiene, ignorand episoadele care se joaca aproape zilnic pe scena politica a tarii. Devine greu sa mai faci paralele cu trecutul recent, sa iti evoci imaginea acelorasi locuri pline de fervoarea perioadei postdecembriste – cand numeroase orase dispuneau de o opozitie puternica impotriva FSN, cand UDMR parea o formatiune pilduitoare pentru multe alte partide din Romania, cand PNTCD era o forta capabila sa ofere oamenilor speranta intr-un viitor mai bun.
Este limpede ca Transilvania nu a avut parte, de atunci, de vreun pachet de masuri sau initiative notabile in vederea unei sustinute si profunde reformari a tinutului. Orasele sale se prezinta la fel de bine sau de pr