Piata auto, pretul caselor, consumul de bere si vanzarile de telefoane mobile au crescut in 2007 de 2-3 ori fata de estimarile care se faceau in toamna anului 2006. Si nu numai in aceste industrii prognozele au fost date peste cap. Cum se explica? De ce este piata romaneasca atat de imprevizibila?
O diferenta de rata de crestere de 100- 200% fata de prognoza nu este deloc mica si pune la indoiala capacitatea companiilor de a evalua atat industriile din care fac parte, cat si evolutia economiei in general.
Cat timp realitatea este (mult) mai buna decat estimarile, este in regula. Intrebarile pot fi lasate fara explicatii sau cu explicatii sumare, factorii de crestere sunt enumerati dintre cei arhicunoscuti - piata emergenta, procesul de catching up (de prindere din urma), rata mica de echipare. Problemele vor veni abia cand vor fi rate mult mai mici de crestere decat estimarile (sau chiar scaderi). Atunci se vor cauta explicatii, atunci se vor cauta factorii diferentiatori.
Importurile de masini au crescut cu 50% pe primele noua luni, desi anul trecut pe vremea asta cei mai mari jucatori din piata estimau o majorare de 10-15%. Am intrecut deja Austria si Grecia la numarul de masini noi vandute, iar asociatia de profil estimeaza ca un nivel de 500.000 de masini nu este departe, fata de 300.000 anul acesta.
Apartamentele din Bucuresti s-au scumpit cu 40% din ianuarie pana in octombrie, conform indexului construit de ZF dupa datele din cea mai mare publicatie de anunturi de pe piata, desi cei mai vocali reprezentanti ai agentiilor imobiliare vedeau in noiembrie 2006 o crestere de 15-20% pe intreg anul 2007.
Piata berii a crescut cu 30%, desi majoritatea jucatorilor nu vedeau acest nivel. Am ajuns deja la consumul mediu al Uniunii Europene pe cap de locuitor. Chiar daca este vorba de multa bere la PET, pragul este semnificativ.
Nu mai