Patru români au fost arestaţi de carabinierii din Castrovillari, sub acuzaţia că au obligat o româncă de 17 ani să se prostitueze, relatează ANSA. Minora a fost adusă în Italia, în luna Patru români au fost arestaţi de carabinierii din Castrovillari, sub acuzaţia că au obligat o româncă de 17 ani să se prostitueze, relatează ANSA.
Minora a fost adusă în Italia, în luna martie, cu promisiunea unui loc de muncă. În realitate a fost lovită, ameninţată şi obligată de cei patru români, trei barbaţi şi o femeie, să se prostitueze.
Banii pe care îi câştiga din "munca sa", 10.000 de euro pe lună, erau daţi "spre păstrare" explatatorilor ei.
Update 12.00
Orice tentativă de a scăpa din partea româncei a fost urmată de violenţă, o dată chiar a reuşit să scape, dar a fost repede prinsă şi constransă să se prostitueze.
Evenimentul a fost descoperit după ce carabinierii au prins-o pe minoră. Ea a dezvăluit identitatea românilor care o ţineau sechestrată.
Carabinierii caută un al cincilea român, cel care ar fi adus-o pe minoră în Italia, "Bărbatul merge des în România, ca să aducă fete în Italia pentru prostituţie".