Episodul 1. Roman cu un politist
Palarie pe ochi, ochelari negri, guler ridicat, haina de blugi ajustata pe talie, mainile in buzunarele pantalonilor evazati. Parca m-as deghiza. Chiar asta cred cand pornesc in misiune; de fiecare data e ca si cum m-as pregati sa dau in vileag o banda care terorizeaza lumea.
De mic mi-a placut sa-i prind p-aia rai, jocul care ma amuza cel mai mult era de-a hotii si vardistii. Mereu am vrut sa fiu vardist, sa alerg dupa ai de fura, nici nu era greu, toti se-nghesuiau sa joace rolul hotilor, vazusera prin filme ca sunt plini de bani si umbla in masini scumpe, cu femei aiuritoare agatate de bratele lor. Vardistii abia de-si trageau parturile, asa-mi si ziceau, Greuceanu Partulica face lampa tot mai mica, n-avea nici un sens, ma lasa rece.
Dar cred mai mult ca vardistii aveau o faima proasta pentru ca lumea nu vazuse decat militieni d-aia cu capul patrat, facuti pe puncte, care nu stiau decat sa te salte si sa te bata c-asa primisera ordin, sau ziceau ca esti dusman al poporului, sau nu ieseai cu ploconul, sau nu le placea mutra ta. Vardisti sau militieni, pentru toti era totuna, ca si pentru mine. Nimeni nu vazuse militianul ca se duce si-l inhata p-ala care-a furat. Asta voiam sa fac. N-o sa ma apuc acuma sa spun cum erau vremurile, cine n-a trait asta n-o sa ma creada.
Vrei sa te dai cu astia care asteapta sa le pice para malaiata, mai Partulica? Dar eu vazusem intr-o cutie cu poze din podul bunicului un vardist care se holba la tine, drept de parca inghitise un ciomag, cu centurion lat, uniforma usor botita, mustati enorme rasucite, ochi bulbucati si sapca uriasa tinuta la subsuoara de bratul strans lipit. Pe spatele cartonului ingalbenit, cineva scrisese cu o cerneala care fusese pe vremuri violeta "Inainte sa-l prinda pe Terente".
Cine era Terente? am intrebat.
"Ehei, ce vremi!" a oftat bun
